Potrivit, Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, pe DN1, pe Valea Prahovei, autovehiculele rulează cu viteză redusă pe sensul de mers Braşov – Bucureşti, de la ieşirea din Predeal până în Buşteni.
Pentru a evita aglomeraţia, poliţiştii le reamintesc şoferilor care pornesc din Braşov către Bucureşti că pot folosi ruta alternativă DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti.
De altfel, Poliţia Română recomandă tuturor participanţilor la trafic să ţină seama de condiţiile meteorologice atunci când pornesc la drum şi să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor de trafic.
Poliţiştii le recomandă şoferilor să se informeze cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să se deplaseze şi să îşi echipeze maşina corespunzător şi să nu plece la drum fără anvelope de iarnă.
Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face referire la vreo dată calendaristică.
Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, şoferii trebuie să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.
Poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.
Poliţia îi sfătuieşte şi pe pietoni să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă şi să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.