Protestele de la Piaţa Victoriei şi de la Cotroceni s-au încheiat. Ziua cu cea mai scăzută prezenţă, circa 500 de oameni la Guvern

În Piaţa Victoriei s-au strâns în jur de 500 de persoane, în cea de a 14 zi de proteste antiguvernamentale declanşate după adoptarea Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea codurilor penale. Aproximativ două sute de oameni - susţinători ai Guvernului Grindeanu au protestat, pentru a noua zi consecutiv, în faţa Palatului Cotroceni, unde au cerut demisia preşedintelui Klaus Iohannis. Protestele s-au încheiat mai repede decât de obicei.
Iulian Tudor
13 feb. 2017, 16:53
Protestele de la Piaţa Victoriei şi de la Cotroceni s-au încheiat. Ziua cu cea mai scăzută prezenţă, circa 500 de oameni la Guvern

UPDATE A paisprezecea zi de proteste în Piaţa Victoriei s-a încheiat, numărul maxim de manifestanţi fiind atins în jurul orei 21.00, când peste 500 de persoane au scandat „Demisia”, „Hoţii”, „Nu plecăm”, au cântat imnul României şi au aprins, în acelaşi timp, ecranele telefoanelor mobile,potrivit estimărilor News.ro.

O nouă seară de proteste în Piaţa Victoriei. Echipaje ale Poliției și Jandarmeriei sunt mobilizate în zonă pentru a supraveghea manifestația și a menține ordinea și liniștea publică. Oamenii afișează pancarte pe care scrie: „Nu mai zăboviți, zi de zi vom fi aici”, „Stop Corupția”, „Demisia”, „Reformare CNA”, „Demisia Dragnea, Firea, Meleșcanu”, „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește grațiere!, „Noi n-am obosit. Ghinion”.

Se strigă „Demisia!”, se fluieră și se suflă în vuvuzele.

PROTESTE SIBIU. Peste o sută de protestatari, potrivit unor surse oficiale, s-au strâns luni seara, în Piața Mare din centrul municipiului Sibiu, pentru a cere demisia Guvernului. Manifestanții au pornit într-un marș pe pietonala Nicolae Bălcescu și la final vor reveni în Piața Mare.

Protestul de la Sibiu este autorizat de autorități.

PROTESTE CLUJ. Aproximativ 300 persoane, conform forțelor de ordine, protestau, luni seară, la ora 20,00, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, împotriva Guvernului Grindeanu și a PSD. Manifestanții au scandat printre altele ‘Demisia’, ‘PSD, ciuma roșie’, ‘Hoții’ și ‘DNA să vină să vă ia’.

  • Sute de oameni, şi în faţa Palatului Cotroceni

Aproximativ 200 de persoane s-au strâns luni seara şi în faţa Guvernului. O persoană a fost luată de jandarmi din rândul demonstranților ca măsură de protecție după ce ar fi strigat lozinci antiguvernamentale.

În jurul orei 21.00, protestul s-a încheiat.

În general, oamenii din fața Palatului Cotroceni au cerut demisia președintelui Klaus Iohannis și și-au declarat susținerea față de Guvernul Grindeanu.

Ei au afișat pancarte cu mesaje precum: „CSM — DNA rușinea țării este”, „Jos Iohannis”, „Magistrații să răspundă pentru erorile judiciare”, „Costurile referendumului să fie suportate din fondurile Administrației Prezidențiale”.

S-a scandat „Demisia, demisia!”, unii au huiduit și au fluierat.

În zonă au fost prezente permanent forțe ale Poliției și Jandarmeriei, care au supravegheat protestul.

Recordul de participanţi la manifestaţia de la Cotroceni a fost puţin peste 2.000. Marţi, o parte a manifestanţilor au venit la protest cu autocare şi microbuze înmatriculate în judeţul Dolj.

Miercuri seară, preşedintele Klaus Iohannis a mers în mijlocul protestatarilor, încercând să aibă un dialog cu ei. „Suntem cu toţii români”, le-a spus manifestanţilor preşedintele Klaus Iohannis, care a stat acolo timp de câteva minute.

Oamenii l-au huiduit şi i-au reproşat că a dezbinat ţara, strigând „Demisia”. Ulterior, Iohannis a scris pe Facebook că înţelege să îşi exercite mandatul de preşedinte ascultând vocea tuturor românilor, indiferent de opţiunile lor şi că este „absolut firesc să existe diferenţe de păreri”, fiind dreptul fiecărui cetăţean să-şi exprime convingerile paşnic şi civilizat.viewscnt

  • Numărul record de manifestanţi

În cele 14 zile de proteste din Piaţa Victoriei, numărul record de manifestanţi a fost atins în urmă cu o săptămână, când peste 280.000 de oameni protestând chiar în ziua în care Guvernul a abrogat Ordonanţa de Urgenţă privind codurile penale.

Oamenii au spus că nu vor renunţa la proteste, pentru că Guvernul a minţit, a făcut un abuz adoptând o ordonanţă de urgenţă pentru a schimba prevederi din codurile penale, în beneficiul unor politicieni, şi trebuie să răspundă pentru ce a făcut şi să îşi dea demisia.

Presa internaţională a acordat spaţii largi protestelor din ultimele 14 zile din România. Potrivit digi24.ro, cunoscutul cotidian The Telegraph a anunţat cum zeci de mii de oameni s-au adunat din nou duminică, în faţa Guvernului, pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de partidul aflat la putere.

Momentul principal al zilei a fost reprezentat de de ceea ce englezii au numit un „imens steag uman”. 70.000 de oameni au avut plăcuţe roşii, galbene şi albastre, pe care le-au luminat cu lanternele telefoanelor.

„Am venit în continuare aici pentru a le arăta celor aflaţi la putere că nu pot guverna după bunul plac. Nu ne pot păcăli şi nici cumpăra cu câţiva lei. Românii s-au trezit. Nu mai pot fi păcăliţi”, a comentat unul dintre protestatari, venit în piaţă cu copilul său de numai două luni.

Mii de oameni au protestat şi în alte mari oraşe, precum Cluj, Sibiu, Iaşi şi Timişoara.

Vezi si: Mărţişoarele REZIST, ultima modă printre comerciaţii handmade

Tineri cu vârste cuprinse între 22 şi 39 de ani, cu studii superioare şi cu o participare activă la vot (83% au mers la urne la ultimele alegeri), dar şi foarte mobilizaţi civic (aproximativ 70% au ieşit în stradă şi la manifestaţiile care au avut loc în anii trecuţi), acesta este profilul predominant al protestatarilor care, în ultimele două săptămâni, au ocupat Piaţa Victoriei în fiecare seară.

Este vorba despre oameni care îşi iau informaţiile mai ales de la televizor şi de pe Facebook (19,13%), dar şi din presa online (18,71%) şi care consideră, în proporţie de 51,15%, că guvernanţii au fost foarte puţin receptivi la dorinţele şi nevoile lor, odată ajunşi la putere. Aceştia sunt de părere că toate partidele politice sunt atinse de flagelul corupţiei, într-o măsură mai mică sau mai mare, astfel că PSD este considerat cel mai corupt grup politic, pe o scară de la 1 la 6 fiind cotat la 5,77, urmat de aliatul său de la guvernare, ALDE, cu 5,54. Drept cel mai cinstit partid este perceput a fi noul intrat pe scena politică, USR, căruia i-a fost atribuit un indice de corupţie de 2,27 din 6, se arată într-o cercetare realizată de Centrul de Studii în Idei Politice (CeSIP) la mitingul care a avut loc pe 5 februarie în Piaţa Victoriei şi care a adunat laolaltă peste 200.000 de oameni, în cele mai mari proteste de după 1989.

Dintre participaţii la studiu, cei mai mulţi – 66%, au fost bărbaţi, majoritatea tineri cu vârste cuprinse între 22 şi 39 de ani, şi cu studii superioare (aproximativ 40%) respondenţii declarând în proporţie de 83% că au votat la ultimele alegeri care au avut loc în România. În plus, un element important este acela că o majoritate covârşitoare de aproximativ 70% declară că au mai participat şi la alte proteste, fie că vorbim despre cele de la Roşia Montană, demiterea lui Raed Arafat sau manifestaţiile faţă de proiectul de exploatare de la Pungeşti. Cei mai mulţi, însă, 36,84% au fost prezenţi la mişcările de stradă care au urmat tragediei din Colectiv, potrivit gandul.info

Printre principalele mijloace de informare ale participanţilor la protestele din Piaţa Victoriei rămâne televiziunea (19,13%), însă pe acelaşi palier se situează şi reţelele de socializare, mai ales Facebook-ul, de unde îşi iau informaţii într-un procent la fel de mare. Presa online rămâne de asemenea foarte populară, 18,72% dintre respondenţi declarând că citesc ziarele pe Internet pentru a afla ce se întâmplă în jurul lor.

Pe o scară de la 1 la 6, românii din Piaţa Victoriei simt cel mai puternic solidaritatea faţă de cei din jur (5,71), urmată de sentimente de (4,94) şi frustrare (4,83), în vreme ce încrederea şi speranţa că lucrurile se pot schimba se situează la niveluri destul de scăzute. Cu toate acestea, 30, 46% consideră că protestele din ultimele două săptămâni au fost foarte eficiente, majoritatea fiind de părere că politicienii servesc mai degrabă scopuri personale decât interesul public (91%). În completarea acestui aspect, 51,15% din participanţii la studiu consideră că guvernanţii au fost foarte puţin receptivi la dorinţele şi nevoile lor, odată ajunşi la putere.

DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Diferenţă colosală Lasconi – Ciolacu la numărarea voturilor românilor din străinătate
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cutremur în politică! EXIT-POLL la alegerile prezidențiale 2024. Ciolacu și Lasconi, pe primele locuri
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”