„Abuzurile sexuale şi comportamentele sadice deveniseră „o practică comună” în timpul unor cursuri de pregătire militară medicală din cadrul „Combat First Responder”, la care au participat recruţi din toate ramurile armatei. Toate acestea s-au petrecut la baza militară din Pfullendorf, din Baden-Wuertemberg, dezvăluie Der Spiegel, citând un raport militar asupra unei anchete care a fost realizată şi ţinută în secret.
Investigaţia a fost declanşată în octombrie 2016, după ce o femeie ofiţer care trecuse prin diferite exerciţii şi ritualuri degradante şi umilitoare în timpul antrenamentelor militare s-a adresat unui comisar parlamentar însărcinat cu problemele armatei, Hans-Peter Bartels, precum şi ministrului Apărării, Ursula von der Leyen.
Femeia avea gradul de Locotenent. Ea a povestit că recruţii erau forţaţi să meargă în faţa colegilor lor, în timp ce alţi soldaţi îi filmau. Ea a mai spus că recruţii au fost obligaţi să ia parte la „exerciţii medicale absolut nejustificate, motivate din punct de vedere sexual, care constau inclusiv în introducerea în anus a unor rulouri realizate din bandaje. La aceste „exerciţii” au fost obligate ambele sexe. Militarii au fost fotografiaţi în timpul acestor „exerciţii”, mai dezvăluie Der Spiegel, citând surse din rândul recruţilor.
Citeşte şi Incredibilele metode de pregătire ale armatei chineze GALERIE FOTO
După ce un ofiţer a depus plângere la forurile superioare, a fost declanşată o anchetă care a conformat cele spuse de el. Ancheta a scos la iveală şi faptul că aceste abuzuri nu s-au limitat doar la antrenamente degradante, ci au fost extinse la ritualuri umilitoare şi violente pentru recruţi. De pildă, soldaţii erau legaţi de scaune timp de mai multe ore şi erau apoi stropiţi la fund cu un furtun cu jet de apă rece puternic.
După ce Inspectorul General al Forţelor Armate Federale, Volker Wieker, a trimis un anchetator special la baza militară, numărul abuzurilor asupra recruţilor s-a dovedit a fi mult mai mare decât se credea.
În urma anchetei, şapte soldaţi au fost imediat exclusşi din serviciul militar, fără avertisment, iar Biroul Procurorului regional din Hechlingen a deschis o anchetă pentru provocare de răni corporale, lipsire de libertate, violenţă şi abuz împotriva recruţilor. Comandantul bazei, Colonelul Thomas Heinrich Schmidt, a fost transferat la un alt post împreună cu doi ofiţeri şi doi subofiţeri ai bazei, din ordinul ministrului Apărării.
Armata a continuat ancheta şi a luat măsuri disciplinare şi organizaţionale suplimentare în urma acestor dezvăluiri scandaloase , se arată într-un comunicat al acesteia. „Acţiunile personalului centrului de formare al opraţiunilor.