Bărbat în stare de ebrietate, prins după o urmărire în trafic

Un bărbat în stare de ebrietate a fost prins de poliţiştii clujeni după o urmărire în trafic.
Iulian Tudor
15 feb. 2017, 12:18
Bărbat în stare de ebrietate, prins după o urmărire în trafic

„Astăzi, 15 februarie, în cadrul acțiunii TRUCK&BUS, poliţiştii din Cluj au prins un bărbat, care, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice la volan, a încercat să se sustragă controlului. În doar câteva ore, în punctul de control DN 1 km 500 + 400, poliţiştii au oprit în trafic şi au controlat 19 autovehicule, aplicând 6 sancţiuni contravenţionale. De asemenea, a fost reținut un permis de conducere unui cetățean străin, pentru depășire neregulamentară”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Pe numele unui bărbat s-a întocmit dosar penal, întrucât a fost depistat, la volanului unui autoturism, având 0,88 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a încercat să se sustragă controlului, fiind necesară urmărirea acestuia, până pe DN 1 J la km 3+400m.

În aceste zile, Poliţia Română desfăşoară, în toată ţara, acţiunea TRUCK&BUS, pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane și mărfuri, în cadrul Calendarului Operaţiunilor TISPOL. Sunt vizaţi conducătorii auto care nu respectă normele rutiere.

Citeşte şi Poliţist în misiune, rănit într-un accident rutier produs pe DN 1, în judeţul Prahova

Spynews
Povestea Mariei, o mamă a opt copii care a luat examenul de Bacalaureat! Femeia visează să ajungă studentă la Universitate | FOTO
Bzi.ro
Ei sunt noii jurați X Factor 2024! „Mă simt onorat de invitație!”
Fanatik.ro
Ce înseamnă temperatura pe care o setezi pe aerul condiționat, de fapt. Greșeala pe care multe persoane ajung să o facă pe timp de caniculă
Capital.ro
A murit marele actor. Doliu în televiziune. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
”Inima mea e cărbune” Prima reacție a soțului Doinei, după ce a aflat că femeia a fost ucisă de Zoro și Narcisa
Spynews
Zoro și Narcisa au mărturisit și cea de-a doua crimă! Cadavrul găsit recent aparține Doinei. Femeia a fost dată dispărută anul trecut și ucisă de ei
Evz.ro
Dilema mondenă a deceniului. De ce n-o cere Salman Khan pe Iulia Vântur. Dezvăluiri din familie
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Am făcut calculul! Câți bani a primit Ianis Hagi, în total, din darurile de nuntă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cod galben și portocaliu de caniculă în jumătate din țară! Zonele în care se vor resimți temperaturi de până la 38 de grade
Capital.ro
Mașinile interzise pe autostradă. Legea spune clar: NU au voie să circule pe autostrăzi!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Haos pe Aeroportul Henri Coandă: Sute de Pasageri Lăsați să Aștepte Ore pentru Recuperarea Bagajelor
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'