Netanyahu, invitat la Casa Albă. Trump promite că va face mari eforturi pentru pacea în Orientul Mijlociu

Președintele american Donald Trump l-a primit miercuri la Casa Albă pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, transmit agențiile de presă internaționale.
Iulian Tudor
15 feb. 2017, 20:19
Netanyahu, invitat la Casa Albă. Trump promite că va face mari eforturi pentru pacea în Orientul Mijlociu

La conferința de presă care a urmat primei întrevederi a celor doi după ce Trump a devenit președinte, unul din subiecte a fost soluția celor două state, israelian și palestinian. Netanyahu a declarat că preferă să se concentreze asupra esenței, nu a etichetelor. „Există două precondiții pentru pace. Mai întâi, palestinienii trebuie să recunoască statul evreu. În al doilea rând, în orice acord de pace, Israelul trebuie să-și păstreze controlul de ultimă instanță al securității în întreaga zonă de la vest de râul Iordan”.

La rândul său, Donald Trump a declarat că ia în considerare atât posibilitatea a două state, cât și cea a unuia singur. „Îmi place cea care le place ambelor părți” și „mă pot împăca cu oricare din ele”, a continuat el. „Dar sincer, dacă Bibi (Netanyahu) și dacă palestinienii, dacă Israelul și palestinienii sunt mulțumiți, sunt mulțumit cu cea care le place lor mai mult”.

În privința mutării ambasadei americane în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, Trump a afirmat: „mi-ar plăcea să văd că se întâmplă”. „Luăm asta în considerare foarte, foarte ferm. Studiem cu mare grijă, mare grijă, credeți-mă, și vom vedea ce se întâmplă”, îl citează DPA.

Despre coloniile evreiești din teritoriile palestiniene, „mi-ar plăcea să vă văd un pic mai reținuți”, i-a spus președintele american oaspetelui său, potrivit agenției Reuters.

Trump a încercat să imprime un ton cordial discuțiilor. Covorul roșu a fost desfășurat pentru Netanyahu până pe aleea Casei Albe. Premierul israelian a fost însoțit de soția sa, Sara, iar prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a fost alături de soțul său ca gazdă.

Spynews
Autoritățile au descins în această dimineață la frații Tate! Ce caută DIICOT și cine a venit de urgență alături de milionari
Bzi.ro
Anna Lesko a încins atmosfera pe plajă, în costum de baie! Artista arată senzațional la 45 de ani!
Fanatik.ro
Șoc total pentru o femeie din România după recalcularea pensiei: venitul i-a crescut de la 1.900 de lei la peste 10.000 de lei
Capital.ro
Halep, ruinată. Abia acum a ieșit adevărul la iveală. Este total diferit
Playtech.ro
Dumnezeule, cât era de frumoasă și cum a ajuns să arate acum. Gabriela Spanic este de nerecunoscut
DailyBusiness
Se poate merge la hotel, pe litoral, cu 38 DE LEI PE NOAPTE! Care e cea mai ieftină stațiune
Adevarul
Silver, soldatul rus care și-a aruncat în aer comandanții și a dezertat la ucraineni. „Nu am vrut să mor pentru Putin”
Spynews
Imagini sfâșietoare cu nepoata lui Silviu Prigoană, la mormântul bunicului ei! Cristina Prigoană, îndurerată, după ce bătrânul ar fi fost îngropat fără știrea familiei | PAPARAZZI
Spynews
Anunț ANM! Instabilitate atmosferică și val de căldură în România. Cele mai noi informații despre vreme
Evz.ro
Așa se face Tzatziki și Paella. Două rețete cu gust de vară
Ego.ro
Singura femeie care l-a părăsit pe Alain Delon i-a înnebunit pe bărbați cu trupul ei! FOTO incredibile, la 58 de ani
Prosport.ro
Românca și-a părăsit soțul în America și se iubește cu un milionar celebru!
wowbiz.ro
Dana Roba și Beni s-au despărțit după un an de relație: „S-a terminat. Nu mai pot...”
Cancan.ro
Alertă de vreme severă în România! Meteorologii Accuweather anunță ce se va întâmpla între 22 august și 2 septembrie
Playsport.ro
Cum a fost surprins Rică Răducanu la terasa pe care o are la Neptun. Celui care l-a filmat nu i-a venit să creadă
kanald.ro
Când se afișează rezultatele examenului de Bacalaureat, sesiunea de toamnă?
Capital.ro
Pensionarii, obligați să plătească sume uriașe. Vârstnicii au fost păcăliți
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și pe medaliații olimpici de peste Prut ca pe „frații” lor români: „Nu suntem o Țară?”
stirilekanald.ro
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin, în timpul cursului de înot
substantial.ro
Atac masiv cu drone asupra Moscovei raportat de primarul Serghei Sobianin
MediaFlux
Alertă în Germania. Armata a sporit paza în toate unitățile din țară. Bundeswehr suspectează acțiuni de sabotaj
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...