Acest atentat, al treilea la Bagdad în trei zile, a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), ținta unei ofensive a forțelor irakiene care caută de la jumătatea lunii octombrie să o alunge din Mosul, ultimul său mare bastion din Irak.
Puternica explozie s-a produs în cursul după-amiezii într-o zonă cu reprezentanțe ale producătorilor de autovehicule din cartierul Bayaa, în sudul Bagdadului, a precizat un responsabil din cadrul Ministerului de Interne.
O densă coloană de fum se ridica din cartierul devastat de explozie, a constat un corespondent al agenției France Presse. La locul atacului, zeci de mașini au fost distruse de flăcări, iar pe jos puteau fi văzute numeroase bălți de sânge, informează Agerpres.
Citeşte şi Atentat la Bagdad: Cel puţin OPT MORŢI într-o explozie produsă într-o staţie de autobuz
Echipele de prim ajutor acționează cu dificultate din cauza amplorii exploziei, a afirmat un responsabil din Ministerul de Interne, subliniind că bilanțul riscă să se înrăutățească.
Un responsabil din Ministerul de Interne a anunțat 52 de morți și peste 50 de răniți, un bilanț confirmat de surse medicale, mai scrie AFP.
Gruparea jihadistă sunnită SI a revendicat atacul afirmând că a avut ca țintă „o adunare a șiiților”, potrivit unui comunicat difuzat de agenția sa de propagandă, Amaq.