UPDATE. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții: CIUHANDU GHEORGHE-CORIOLAN, fost primar al municipiului Timișoara ROBU NICOLAE, primar al municipiului Timișoara, STAIA MARTIN, fost director în primăria Timișoara pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată; DIACONU DAN, viceprimar al municipiului Timișoara, STOIA TRAIAN CONSTANTIN, fost viceprimar al municipiului Timișoara pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.
Ce spun procurorii DNA
„În perioada 1996 – 2015, mai mulți funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Timișoara, precum și alte persoane, și-au încălcat atribuțiile legate de aplicarea Legii 112/1995 și au deposedat Statul Român de 967 de imobile, majoritatea aflate în centrul vechi al orașului, producând un prejudiciu estimat la 40 de milioane euro în dauna statului.
Contextul desfășurării activităților infracționale este următorul: în luna ianuarie 1996 a intrat în vigoare Legea 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului în perioada regimului comunist.
Această lege le dădea drept foștilor proprietari și moștenitorilor lor să își redobândească imobilele confiscate în mod abuziv de regimul comunist sau să primească despăgubiri pentru acele imobile.
Totodată, legea a dat dreptul chiriașilor să cumpere imobilele în care locuiau, dar numai acelor chiriași care dovedeau că, la data intrării în vigoare a Legii 112/1996, aveau contracte de închiriere a acelor imobile și le ocupau la acea dată.
Cu toate acestea, funcționarii publici din cadrul primăriei Timișoara au încheiat sute de contracte de vânzare-cumpărare cu persoane influente în mediul social din municipiul Timișoara care nu au avut calitatea de chiriași la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 și care, prin urmare, nu aveau nici un drept să dobândească respectivele imobile.
Funcționarii din cadrul primăriei Timișoara au vândut în mod fraudulos imobilele persoanelor în cauză, la preturi modice stabilite în baza Legii 112/1995 și HG 20/1996, deși cunoșteau că respectivele dispoziții nu aveau nici o aplicabilitate în privința acelor persoane.
Prejudiciul total cu referire la deposedarea statului de cele 967 de imobile este estimat la aproximativ 40 de milioane euro. Suspecților Ciuhandu Gheorghe-Coriolan, Robu Nicolae, Stoia Traian, Staia Martin și Diaconu Dan li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane care, la data faptelor erau funcționari în cadrul Primăriei Timișoara”, se mai arată în comunicatul DNA.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, este audiat, vineri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, în calitate de suspect, au declarat surse judiciare, pentru News.ro.
Nicolae Robu nu a dorit să facă nicio declaraţie înainte să intre în sediul DNA. Nu este singurul nume important care vizitează Direcţia Naţională Anticorupţie astăzi.
La intrarea în sediul DNA, acesta a declarat că nu știe de ce a fost chemat, dar a dat asigurări că nu are ”nicio treabă cu corupția”.
„Nu știu să vă spun nimic, dar vă garantez că nu am nicio treabă cu corupția, asta vă pot garanta. Nu știu nimic, am primit telefonic (citația — n.r.). Nu am emoții pentru că nu am nicio legătură, nici cu corupția, nici cu traficul de influență. Am primit un telefon să fiu la ora 10,30”, a spus Nicolae Robu.
„Când ies, fără probleme, că nu am ce să vă spun. E chemat şi primarul Ciuhandu şi…”, a mai spus Nicolae Robu.
La ieşirea de la DNA Nicolae Robu a precizat că nu are nicio legătură cu corupţia şi lumea o să vadă asta.
„La primaria Timişoara s-au vândut apartamente din proprietatea statului în baza legii. Se pare ca s-au vandut 1.000 de apartamente cu încălcarea legii şi catre chiriasi care au semnat dupa data intrarii in vigoare a legii. A existat o hotărâre a administraţiei precedente prin care s-a permis să se vanda si pe baza de contracte de inchiriere cu data ulterioară. Două astfel de apartamente s-au vândut si in timpul mandatului meu. Un ap cu o camera si unu cu 2, dar erau catre familii modeste, intr-o cladire modesta. Nu se poata vorbi de coruptie. Eu am cerut aparatului primariei prin nota interna sa imi spuna daca a fost facute cu respectarea legii. Eu ma consider total nevinovat. Nu am de unde sa stiu eu. De aceea avem un departament de specialitate, un aviz de legalitate a existat pe cele 2 contracte de vanzare cumparare. Cand eu am cerut sa se sesizeze daca e legal raspunsul a fost da. Ce va pot eu spune este ca in 2013 eu m-am adresat Parchetului si Inspectoratului de Politie Timis si am cerut sa se investigheze toate tranzanctiile de la stat catre diversi privati, inclusiv clanuri, in folclorul locului se vorbea. Era in perceptia publica ca ani la randul aceste clanuri au reusit sa intre in posesia bunurilor importante. Eu am reuperat de la ei 3 cladiri. Eu in niciun caz nu am gresit. Este o imposibilitate ca un primar sa cunaosca detalii pentru tot spectrul de activitati. Nu exista timpul fizic sa verific, de ce exista un aparat, pai tocmai pentru asta. Esti vinovat cand pui presiune sa se incalce legea, dar cand faci tot ce sta in putinta si mi se aduce un documente cu toate avizele, ce as putea eu sa fac ca primar? Responsabilitatea aparţine sută la sută aparatului administrativ. Răspund de fiecare document pe care îl întocmesc, păi de ce îşi primesc salariu. Nu cred că am motive să demisionez”.
Fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, a fost audiat vineri de procurorii DNA. La ieșire, Ciuhandu a declarat că este suspect, iar ”reproșul clasic este de abuz în serviciu”.
Este vorba despre un dosar în care se fac cercetări cu privire la vânzarea de locuinţe naţionalizate, iar în acest caz ar fi vorba despre repartizarea a 60 de locuințe sociale, către persoane care nu ar fi fost îndreptățite.
„Am fost chemat şi mi s-a spus că sunt suspect într-un dosar care vizează nişte vânzări de locuinţe în perioada în care am fost primar. Le-am explicat că acele acte au avut viză juridică şi viză de oportunitate din partea serviciilor de specializate. Erau locuinţe vândute pe Legea 112, Legea 10. Reproşul este clasic – abuz în serviciu”, a precizat Gheorghe Ciuhandu.
Surse citate de Agerpres arată că procurorii DNA anchetează retrocedarea ilegală a 968 de case în Timișoara.
Potrivit acestora, prejudiciul estimat s-ar ridicat la aproximativ 40 milioane euro.
În urmă cu puţin timp au sosit la DNA şi Theodor Paleologu şi Marian Petrache.
Citeşte şi: Theodor Paleologu şi baronul local Marian Petrache, audiaţi la DNA