La capitolul transferuri pentru finanţarea proiectelor de investiţii la metrou, Metrorex beneficiază de 234 de milioane de lei alocaţi conform OUG 83/2016, care vor fi distribuiţi magistralelor 4, 5 şi 6. Astfel, magistrala 4 beneficiază de 64 de milioane de lei, magistrala 6 are la dispoziţie 130 de milioane de lei, iar magistrala 5 (tronsonul I Drumul Taberei – Universitate) poate folosi 40 de milioane de lei, anunţă administratorul Metroului bucureştean.
Aproximativ 110 milioane de lei sunt sume necheltuite, care se reportează în anul 2017 magistalelor menţionate anterior. Magistrala 4 are la dispoziţie de 86,4 milioane de lei, magistralei 6 îi este alocată suma de 8,2 milioane de lei, iar magistralei 5, tronson I Drumul Taberei – Universitate îi revin 15,2 milioane de lei.
„În anul 2017, Metrorex SA beneficiază la acest capitol de suma totală de 343,88 milioane de lei, sumă suficientă pentru respectarea angajamentelor asumate, respectiv puneri în funcţiune şi respectarea graficelor de lucrări”, transmit reprezentanţii companiei.
Finalizarea lucrărilor pentru secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia de la Valea Ialomiţei, este estimată pentru primul semestru al anului 2018, deşi aceasta a fost prevăzută iniţial pentru punerea în funcţiune la sfârşitul anului 2017, potrivit Metrorex.
„Punerea în funcţiune cu călători va depinde, însă, de soluţionarea contestaţiilor sau reluarea licitaţiei pentru achiziţia de noi trenuri şi, respectiv, demararea achiziţiei sistemului de siguranţă a traficului (care trebuie montat pe trenurile noi)”, precizează compania.
Metrorex menţionează că a demarat deja achiziţia sistemului de siguranţă, cu utilizarea materialului rulant existent, şi montarea echipamentelor pe trenurile din flota sa.
Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Buşe, anunţa, în noiembrie 2016, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise la metroul Drumul Taberei, că secţiunea de metrou Eroilor – Drumul Taberei va funcţiona din semestrul al doilea al anului 2017.