Activitatea celor 101 gropi de gunoi neconforme din România, sistată de Garda de Mediu

Activitatea de depozitare este sistată, în prezent, la toate cele 101 gropi de gunoi neconforme, pentru care Comisia Europeană a trimis România în judecată, și sperăm să deblocăm situația în care ne aflăm, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, Robert Szep, comisar general adjunct la Garda Națională de Mediu (GNM).
Alina Costache
21 feb. 2017, 09:07
Activitatea celor 101 gropi de gunoi neconforme din România, sistată de Garda de Mediu

„Sunt câteva gropi de gunoi care au ajuns în situația acesta din cauza lipsei de dialog, dar aceasta se poate rezolva. Nu este ușor, suntem în contratimp. Sper să găsim soluții și să deblocăm situația în care ne aflăm. În prezent, activitatea de colectare este sistată pentru toate cele 101 depozite. Dintre acestea, 65 de depozite municipale, 45 sunt închise, 12 sunt în curs de închidere, pentru un depozit aflat în Mehedinți se așteaptă emiterea autorizației de construcție, pentru șapte se așteaptă fonduri pentru închidere. În acest sens, așteptăm deblocarea fondurilor pentru POIM”, a spus Szep.

Potrivit oficialului GNM, în cazul deșeurilor industriale periculoase, din cele 27 de depozite existente, două sunt închise, unul este parțial închis, trei sunt în curs de închidere, pentru cinci au fost inițiate proceduri incipiente în vederea închiderii, iar pentru 16 vor fi inițiate demersurile de închidere.

De asemenea, din totalul depozitelor de deșeuri industriale nepericuloase existente la nivel național, trei sunt închise, iar cinci sunt în curs de închidere.

„Situația nu este foarte ușoară și spun că, în viitorul apropiat, trebuie să ne întâlnim unii cu alții și să dezbatem problemele concrete”, a menționat Robert Szep.

Comisia Europeană a decis, în data de 15 februarie, să acționeze în judecată România la Curtea Europeană de Justiție (CEJ) pentru că autoritățile nu au reușit să închidă 68 de depozitele municipale de deșeuri neconforme, care reprezintă un risc serios pentru sănătatea oamenilor și mediu, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Măsuri similare au fost adoptate deja împotriva altor șase state membre, respectiv Bulgaria, Cipru, Spania, Italia, Slovenia și Slovacia, iar Curtea Europeană de Justiție a emis hotărâri care condamnă Bulgaria, Cipru și Spania.

CE precizează că, în pofida avertismentelor anterioare, România nu a reușit să ia măsuri pentru cele 68 de gropi de gunoi neconforme, așa cum cere Directiva 1999/31/EC. România era obligată să închidă sau să reabiliteze aceste gropi de gunoi neconforme până la data de 16 iulie 2009.

Anterior, Ministerul Mediului avertiza că România riscă să plătească, începând din acest an, o amendă de 124.000 de euro pe zi pentru faptul că autoritățile nu au reușit să închidă depozitele municipale de deșeuri neconforme.

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că răspunderea României pentru încălcarea obligațiilor de transpunere a Directivei 2012/19/UE se poate concretiza atât în plata unei sume forfetare, stabilită la 1,740 milioane de euro, cât și a unor penalități achitate periodic și cuprinse între 2.000 și 124.0000 de euro/zi de întârziere, care se vor calcula de la termenul de transpunere, respectiv 14 februarie 2014.

De-a lungul timpului, Ministerul Mediului a punctat faptul că responsabilitatea pentru închiderea depozitelor de deșeuri aparținea, în totalitate, autorităților locale, iar sancțiunile care ar fi impuse de la Bruxelles vor fi suportate de la bugetele locale.

România trebuie să respecte o serie de condiționalități ex-ante față de Comisia Europeană, iar, conform MFE, nouă dintre acestea au un risc crescut de neîndeplinire și vizează achizițiile publice, transporturile, managementul deșeurilor, cercetare și inovare și dezvoltarea digitală.

În ceea ce privește Planul Național pentru Gestionarea Deșeurilor (PNGD), ministerul de resort subliniază că, deși ar fi nevoie în mod normal de minimum doi ani de muncă, abia în aprilie 2016 a fost semnat contractul de consultanță pentru scrierea documentului, termenul de realizare fiind la 31 decembrie 2016, în caz de nerespectare a datei limită, România riscând blocarea fondurilor europene pentru mediu, în valoare de sute de milioane de euro.

Condiționalitățile ex-ante au fost negociate de fiecare stat membru cu Comisia Europeană și reprezintă măsuri de pregătire a legislației/ instituțiilor pentru o bună utilizare a fondurilor europene. România a negociat 36 de condiționalități, acceptate de Guvern în 2014. Întârzierea îndeplinirii condiționalităților poate duce la suspendarea integrală sau parțială a plăților aferente Programelor Operaționale care sunt vizate de respectivele clauze preliminare. Data de 31 decembrie 2016 era termenul limită până la care România trebuia să îndeplinească toate aceste condiționalități.

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România are de îndeplinit, până în 2020, conform directivelor europene, următoarele obiective: minimum 50% rată de reutilizare și reciclare din masa totală a cantităților de deșeuri (hârtie, metal, plastic și sticlă), minimum 70% nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare și alte operațiuni de valorificare materială de minimum 70% din masa cantităților de deșeuri ne-periculoase provenite din activități de construcție și demolări, 60% valorificare a deșeurilor de ambalaje din total ambalaje introduse pe piața națională. De asemenea, țara va trebui să atingă, anual, o cantitate colectată de deșeuri electronice de 4 kg/locuitor și să colecteze separat bio-deșeurile în vederea compostării și fermentării acestora.

Reprezentanți ai autorităților publice și organizațiilor de profil participă, marți, la conferința națională „Aplicații concrete în contextul noilor prevederi legislative în domeniul mediului”.

În cadrul evenimentului au loc dezbateri despre stadiul implementării proiectelor de management integrat al deșeurilor, soluții privind deblocarea proiectelor de investiții, legislația actuală privind devierea de la depozitare și soluții pentru creșterea cantităților de deșeuri depozitate.

Sursa: Agerpres

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor fi în al nouălea cer până pe 30 aprilie. Le așteaptă zile de poveste
Capital.ro
Proprietar de locuință 2025. ANAF și Primăria te obligă să dai declarație, plus plata banilor datorați la stat
Playtech.ro
Câte ouă poţi mânca zilele acestea fără să te îmbolnăveşti? Medicii spun numărul exact
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un val de aer rece ne strică minivacanța de 1 Mai. Prognoza ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Vremea o ia razna în toată România. Ce se întâmplă în București
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ziua în care România s-a despărțit de cea mai mare valoare a țării. Rămâne pentru totdeauna în memoria românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Vouchere pentru alimente „Sprijin pentru România” 2025-2027: Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile sociale
MediaFlux
Papa Francisc și-a făcut testamentul înainte să moară: Mormântul meu să fie în pământ, simplu, fără decorațiuni speciale și cu singura inscripție: Franciscus
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta