Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu au anunţat că, în afara localităţii Scoreiu, o autoutilitară care se îndrepta spre Braşov a intrat pe contrasens şi a lovit un TIR şi o maşină, conduse regulamentar din sens opus.
„Şoferul vinovat, în vârstă de 49 de ani din Suceava, a adormit la volan. Răniţi sunt ocupanţii autoturismului, un bărbat de 53 de ani şi o femeie de 45 de ani, ambii din Braşov”, au precizat reprezentanţii Poliţiei, potrivit News.ro.
Potrivit acestora, răniţii au fost transportaţi la spital, iar în zonă se circulă normal.
Citeşte şi Accident grav din cauza poleiului. Două persoane au ajuns la spital