PROGNOZA METEO. Miercuri, vremea se va încălzi, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 și 15 grade, iar cele minime între -2 și 7 grade. În jumătatea de nord a țării cerul va fi mai mult noros și îndeosebi seara și noaptea va ploua în Maramureș, în cea mai mare parte a Crișanei și local în rest, iar în zona montană la început vor fi predominant ninsori, apoi precipitații mixte ce vor favoriza depuneri de polei. În nord-vestul teritoriului cantitățile de apă vor depăși, pe arii restrânse, 20…25 l/mp. În celelalte regiuni doar temporar cerul va avea înnorări și izolat va ploua slab. Vântul va avea intensificări la munte, în special pe creste, unde la rafală se vor depăși viteze de 80 km/h, trecător viscolind și spulberând zăpada, dar local și la cote mai reduse și în celelalte zone.
În Bucureşti, miercuri, vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 1…3 grade.
Joi, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă, cu temperaturi maxime cuprinse, în general, între 8 și 18 grade, și minime între -1 și 7 grade, ușor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile nord-vestice, nordice și centrale, unde local va ploua. La munte, la altitudini de peste 1.600 m, mai ales ziua, vor mai fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi ziua, în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona de munte, unde pe creste, la rafală se vor depăși 80 km/h.
În Capitală, joi, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări după-amiaza și seara. Temperatura maximă va fi de 15…17 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 4 grade.
Vineri, vremea se va menține deosebit de caldă pentru această perioadă. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 8 grade. Pe parcursul zilei vor fi înnorări în vestul și nord-vestul țării și va ploua slab, pe arii restrânse, în timp ce în rest cerul va fi variabil, iar condițiile de ploaie reduse. Noaptea, înnorările se vor extinde și vor fi precipitații, predominant sub formă de ninsoare la munte și în nordul țării, mixte în regiunile intracarpatice, iar în rest ploi pe spații mici, cu precădere în Oltenia. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, îndeosebi pe parcursul zilei, cu viteze mai mari la munte.
În Bucureşti, vineri, vremea se va menține deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în timpul nopții. Vântul va avea intensificări, mai ales în prima parte a intervalului. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar cea minimă de 3…5 grade.
Sâmbătă, vremea se va răci față de ziua precedentă, astfel că maximele termice se vor încadra între 1 și 13 grade, iar minimele vor fi cuprinse, în general, între -8 și 0 grade. Cerul va fi temporar noros și se vor semnala precipitații pe arii extinse. Ziua, acestea vor fi mai ales sub formă de ninsoare la munte, în centrul, nordul și nord-estul țării, iar în rest vor predomina ploile, în timp ce noaptea, în regiunile sudice, pe spații mici vor fi precipitații mixte. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va avea intensificări temporare la munte, în sud, în est și izolat în rest.
Citeşte şi PROGNOZA METEO pe TREI LUNI. Când vine PRIMĂVARA şi cum va fi VREMEA DE PAŞTE şi 1 MAI