Sevil Shhaideh: Până la 1 iulie vrem ca procesul de acreditare a autorităţilor de management să fie definitivat

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, și Mihaela Toader, ministrul delegat pentru fonduri europene, s-au întâlnit marți cu o delegație a Comisiei Europene (CE), prilej cu care Shhaideh a anunțat că și-a propus ca, până la 1 iulie, procesul de acreditare a autorităților de management să fie definitivat.
Filip Stan
21 feb. 2017, 16:49
Sevil Shhaideh: Până la 1 iulie vrem ca procesul de acreditare a autorităţilor de management să fie definitivat

Delegația CE a fost condusă de Zoltán Kazatsay, director general adjunct, Directoratul General pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune (DG EMPL).

Cu privire la programele europene din cadrul financiar european 2014-2020, au fost trecute în revistă situația actuală în ceea ce privește procesul de desemnare a autorităților de management, motivele de întârziere și posibilitățile de avansare a procesului.

„Am început anul 2017 foarte activ. Încă din primele zile, am stabilit ce avem de făcut ca să recuperăm întârzierile legate de fondurile europene. Tot ceea ce nu s-a făcut anul trecut încercăm să facem noi în câteva luni, astfel încât la finalul anului să avem sume de rambursat de la Comisia Europeană de 5,2 miliarde euro. În acest sens, ne-am propus ca, până la 1 iulie, procesul de acreditare a autorităților de management să fie definitivat. Reorganizarea Ministerului s-a realizat cu scopul accelerării absorbției fondurilor europene. Astfel, am inclus în fișele de post pentru personalul alocat autorităților de management criterii de performanță. Fiecare angajat cu atribuții în domeniu are, și este o premieră, obiective și termene clare de respectat. În felul acesta, reușim să motivăm și să responsabilizăm întregul aparat și să ne respectăm angajamentele luate”, a declarat viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, citată în comunicat.

Până în prezent, România are desemnate autorități implicate în managementul și controlul a trei programe, toate gestionate la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE).

Ministerul a asumat data de 30 aprilie ca termen limită de transmitere a pachetelor de documente către Autoritatea de Audit.

Cu acest prilej, Zoltan Kazatsay, director general adjunct DG EMPL, a subliniat că România trebuie să continue reformele și să accelereze absorbția fondurilor europene și a dat asigurări de toată disponibilitatea și deschiderea în vederea unei colaborări fructuoase între cele două instituții.

Preluarea activității din domeniul fondurilor structurale și de investiții de către MDRAPFE implică revizuirea cadrului procedural cu privire la sistemul de management și control al programelor gestionate, activitate aflată în curs de finalizare.

Conform sursei citate, alte măsuri stabilite de minister pentru accelerarea absorbției fondurilor europene 2014-2020 sunt lansarea, în acest an, a apelurilor de proiecte pentru toate liniile de finanțare și achitarea fără întârzieri a facturilor depuse de beneficiarii programelor.

Oficialii au discutat și despre câteva dintre măsurile deja luate de actualul Guvern pentru a crește gradul de ocupare a forței de muncă în România: programul Prima chirie, prin care este decontată chiria pentru cei care își găsesc un loc de muncă la minim 50 de km de domiciliul curent, programul de Internship în administrația publică, programul de ucenicie.

O altă măsură este aprobarea programului Start up nation, care prevede acordarea unui ajutor de minimis nerambursabil de până la 200.000 de lei pentru cei care vor să își deschidă o afacere cu minim doi angajați, pe o durată de cel puțin trei ani, obiectivul fiind încurajarea micilor întreprinzători, se precizează în comunicat.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Revine Călin Georgescu! Anunțul lui George Simion răstoarnă România: E primul pas
Playtech.ro
Câți ani îți ia să strângi un avans pentru un apartament cu salariul minim
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Două puteri nucleare, la un pas de război. Coflictul India - Pakistan poate aduce Armaghedonul
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza în România. Se schimbă vremea în București, începând de sâmbătă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF nu te lasă să păstrezi toți banii câștigați. Fiscul te taxează cu 40%. Românii sunt datori la stat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Rusia anunță condițiile pentru oprirea războiului. Putin cere oficial să primească 20% din Ucraina
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri