Procuror de la Parchetul General, sub control judiciar pentru luare de mită

Procurorul Cătălin Ceort, de la Secția de Urmărire Penală a Parchetului General, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, de procurorii DNA, pentru luare de mită.
Romania TV
22 feb. 2017, 17:11
Procuror de la Parchetul General, sub control judiciar pentru luare de mită

Cătălin Ceort este cercetat pentru că a pretins 260.000 de euro de la un om de afaceri, prin intermediul unui avocat, pentru adoptarea unei soluții favorabile într-un dosar în care omul de afaceri era cercetat.

În acelaşi dosar, procurorii anticorupție au dispus anterior punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 28 decembrie 2016, față de inculpatul Victor Ignat, avocat suspendat în cadrul Baroului București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

„În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii decembrie 2016, inculpatul Ceort Cătălin Nicolae, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Urmărire Penală și Criminalistică, în mod indirect, prin intermediul inculpatului Ignat Victor, a pretins suma de 260.000 de euro de la un om de afaceri (martor în cauză), cercetat pentru comiterea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani într-un dosar penal aflat în instrumentarea magistratului.

Acești bani au fost pretinși de inculpatul Ceort Cătălin Nicolae în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu un act contrar acestor îndatoriri, în sensul adoptării unei soluții favorabile față de martor în cauza respectivă.

La data de 27 decembrie 2016, în scopul arătat mai sus, inculpatul Ignat Victor a primit de la omul de afaceri suma de 30.000 de euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Ceort Cătălin Nicolae, trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu exercite profesia în exercitarea căreia a săvârșit faptele,
g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatului Ceort Cătălin Nicolae i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților Ceort Cătălin Nicolae și Ignat Victor li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, se arată în comunicatul DNA.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy