Postul Paştelui şi rolul în viaţa credincioşilor

De regula, cuvantul sec, din sintagma „lasatul secului”, este inteles ca fiind sinonim cu uscat, fara grasime, de post. Insa, la Sfintii Parinti, accentul nu cade numai pe mancare. Secul pe care il cere postul ortodox este seclum (saeculum), adica lumea impatimita. Omul cel vechi, omul pacatos trebuie sa dispara treptat. Primul pas pe aceasta cale este sentimentul unei nespuse cainte. „De unde voi incepe a plange faptele mele ticaloase?” Aceste cuvinte ce deschid „Canonul Pocaintei” al lui Andrei Criteanul caracterizeaza aceasta stare spirituala.

„Desfatandu-ma in adancurile pacatului, strig catre milostivirea Ta cea fara de margini… da-mi lacrimi, Hristoase, spre curatirea inimii de patimi… usile pocaintei (metanoia), deschide mie, Datatorule de Viata.” Aceasta idee continua, cu intensitate mereu crescanda, in cantarile Bisericii si in rugaciunile liturgice, in special in perioada Postului Mare.

Insa, ceea ce se cere nu este doar plangerea rautatilor personale, ci „o lupta nevazuta” impotriva gandurilor rele si pacatoase.

Sfintii Parinti au atras atentia ca postul inteles doar ca efort alimentar, nu are nici o valoare: „De mancare postind, suflete al meu, dar de pofte necuratindu-te, in desert te lauzi cu nemancarea… Ca un mincinos vei fi urat de Dumnezeu si demonilor celor rai te vei asemana, caci nici ei nu mananca pururea…”.

Alte articole

Lăsata Secului de brânză, ultima zi „de dulce” înainte de Postul Paştelui 2025. Se mănâncă sarmalele şi se spală vasele temeinic

Postul Paștelui 2025. Duminică este Lăsata Secului pentru Postul Mare

In viata crestinilor ortodocsi, posturile care preced marile sarbatori au o importanta cu totul deosebita pentru ca de ele este legat unul din actele centrale pe care ei le indeplinesc in biserica, si anume, impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului. Pentru crestinul ortodox nu se poate concepe impartasire fara post. Respectarea postului este o conditie esentiala pentru impartasirea cu vrednicie. Ea este si o obligatie prescrisa de porunca a patra biseri­ceasca prin care ni se cere „sa ne spovedim si sa ne cuminecam in fie­care din cele patru posturi mari de peste an, ori daca nu putem, cel putin o data pe an, in postul Sfintelor Pasti”.

In calendarul ortodox, Postul Sfintelor Pasti incepe pe 27 februarie si se incheie pe 16 aprilie. Este cel mai aspru si cel mai lung dintre cele patru mari posturi ale Bisericii Ortodoxe. Mentionam ca in primele trei secole, durata si modul postirii nu erau uniforme peste tot. Abia la sfarsitul secolului al III-lea, Postul Mare va fi impartit in doua perioade distincte, cu denumirile: „Postul Păresimilor” (Patruzecimii) sau postul prepascal, care tinea pana in Duminica Floriilor si „Postul Pastilor” sau postul pascal, care tinea o saptamana, adica din Duminica Floriilor pana in Duminica Invierii. Dupa uniformizarea datei Sfintelor Pasti, stabilita la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325), Biserica de Rasarit va adopta definitiv vechea practica antiohiana a postului de sapte saptamani.

De multe ori ne este dat sa auzim ca nu postul alimentar este important, ci cel spiritual. Insa, nu este asa. Ambele forme sunt importante. De vreme ce Sfintii Parinti au randuit sa ne infranam de la anumite bucate pentru o vreme, au facut-o cu buna stiinta. Credinciosul nu trebuie sa se multumeasca cu jumatati de masura. Nu cu o parte din el trebuie sa-L intampine pe Hristos, ci cu intreaga sa natura: trup si suflet.