Eurovision 2017. Mihai Trăistariu i-a trimis lui Puya un mesaj în care îi cere să-l susţină. Puya: „Pisoi potoleşte-te, sunt însurat”

Eurovision este competiţia pe care Mihai Trăistariu vrea să o câştige cu orice preţ, dar până acolo mai este cale lungă. Ca să se asigure că fanii sunt cu ochii pe el, artistul le-a reamintit printr-un mesaj pe telefonul mobil că a intrat în semifonala din 5 martie şi că are nevoie de sprijinul lor pentru a strânge cât mai multe voturi. Mesajele nu l-a ocolit nici pe raperrul Puya, care i-a transmis un mesaj public artistului participant la Eurovision.
Iulian Tudor
23 feb. 2017, 10:19
Eurovision 2017. Mihai Trăistariu i-a trimis lui Puya un mesaj în care îi cere să-l susţină. Puya:

Mihai Trăistariu este unul dintre veteranii Eurovision, scrie click.ro. Artistul urmăreşte să ajungă în finala de la Kiev şi a început să scoată la înaintare toate armele. Nu mai pozează în chiloţi sau la bustul gol, ci a început să trimită mesaje tuturor prietenilor din agenda telefonică în care le reaminteşte data la care poate fi din nou văzut şi votat.

Citeşte şi Prestaţia unuia dintre concurenţii preselecţiei Eurovision România 2017, ironizată de ziarul El Pais

„Salutare! Mihai Trăistariu sunt! Pe 5 martie concurez la Eurovsion şi am nevoie de ajutorul tău ca să căştig! Concursul va fi seara, pe Tvr 1!”, aşa sunt sms-ul pe care artistul l-a trimis sâmbătă dimineaţă celor pe care îi are în agenda telefonului.

Puya i-a scris un mesaj public lui Trăistariu, pe Facebook, în care raperrul îl cam face cu ou şi cu oţet, în stilul caracteristic unui băiat de cartier. Oricum, melodia a ajuns şi la fanii lui Puya, lucru intenţionat de Mihai Trăsitariu, dar pentru puţin timp, întrucât youtube a desfinţat pagina respectivă.  

„mihai traistariu imi trimite mail-uri…sincer nu stiu cum sa o interpretez pt ca mie imi plac fetele…uite ce-mi scrie

Citeşte şi Eurovision 2017. Se anunţă cei 15 semifinalişti Eurovision România

” Hei … n-am mai vorbit de mult timp !

Voiam sa-ti spun ca m-am inscris anul asta la Eurovision cu piesa asta :

https://www.youtube.com/wa

In numele prieteniei noastre, nu-ti cer decat sa ma sustii cum poti si cat poti !

Daca-ti place melodia, m-ar ajuta mult s-o distribui pe pagina ta de Facebook !”, a scris Puya pe Facebook. 

Puya şi-a încheiat mesajul în stilu-i careacteristic. „PFFFF…PISOI POTOLESTE-TE !!!!!!!SUNT INSURAT!!!!

TE ROG FRUMOS NU-MI MAI DA MESAJE !!!!”, i-a transmis Puya lui Mihai Trăistariu. 

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”