Guvernul a aprobat: Majorări salariale pentru personalul nedidactic din învăţământ

Personalul nedidactic din învățământ va beneficia de salarii mai mari începând cu luna februarie 2017, după ce Guvernul a adoptat joi o Ordonanță de Urgență în acest sens.
Iulian Tudor
23 feb. 2017, 10:05
Guvernul a aprobat: Majorări salariale pentru personalul nedidactic din învăţământ

UPDATE: Actul normativ va soluționa o serie de probleme apărute în salarizarea personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar, prin așezarea pe grilă, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal. Astfel, potrivit noii grile de salarizare, drepturile personalului nedidactic din învățământ se vor încadra între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1947 lei, în funcție de vechimea în muncă.

De aceste majorări salariale vor beneficia aproximativ 53.000 de persoane din domeniul educației. Creșterile salariale vor implica un efort financiar de aproximativ 90  milioane lei, sumă asigurată prin bugetul aprobat pentru Ministerul Educației Naționale.

Măsura a fost luată de Guvern după consultări avute ieri, 22 februarie, de premierul Sorin Grindeanu, ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, cu reprezentanții sindicatelor din educație. 

„Azi avem pe ordinea de zi o ordonanță importantă și anume cea legată de salarizarea personalului nedidactic din învățământ, învățământul preuniversitar. Și ne referim la aproximativ 53.000 de persoane, astfel încât măririle pe care le-am făcut în sistemul de învățământ să se aplice și personalului nedidactic din acest domeniu de activitate ca lucrurile să fie cât să fie cât se poate de echitabile pentru toată lumea”, a declarat Sorin Grindeanu, înaintea ședinței de Executiv.

Vezi mai jos proiectele de lege şi proiectele de hotărâre de pe agenda şedinţei de Guvern de joi:

PROIECT DE LEGE privind ratificarea Acordului de împrumut (Cel de-al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare privind eficientizarea finanţelor publice şi creşterea economică) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti, la 20 decembrie 2016

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/LG.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

 PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii şi schemelor de sprijin cuplat, în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora, pentru anul de plată 2016

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/HG-12.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru scăderea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui bun care se află în administrarea Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Mureş şi modificarea Hotărârii Guvernului nr.449/2011 privind schimbarea titularului dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/HGANEXA-2.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.573/1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/HG-21.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ”Reparaţie capitală, consolidare, modernizare şi extindere sediu Tribunal Vâlcea”, municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, realizat prin Compania Naţională de Investiţii ”C.N.I”-S.A

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/HG-13.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Giroc, judeţul Timiş

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/HGNFANEXA-3.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind scăderea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Direcţia Generală Logistică, ca urmare a restituirii acestuia persoanelor îndreptăţite

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/HG-14.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, pentru unele imobile aflate în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, urmare a reevaluării

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/HG-15.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/HG-16.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, pentru un imobil aflat în domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne-UM 0586 Miercurea-Ciuc, urmare a reevaluării

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/HG-17.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne-Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Teleorman şi Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/NFHGANEXE.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar a unor imobile aflate în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Unitatea Specială de Aviaţie Bucureşti, urmare a finalizării unor investiţii, a diferenţelor de măsurători cadastrale şi reevaluării

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/HG-18.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/HG-19.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a modificării valorii de inventar şi schimbării unităţii de administrare pentru un imobil aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/NFHGANEXE-1.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea unor construcţii, aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – U.M. 0901 Botoşani, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, precum şi actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/NFHGANEXA.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea unor construcţii, aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne-Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, şi pentru actualizarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/NFHGANEXE-2.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea unei construcţii aflată în administrarea Ministerului Afacerilor Interne-Unitatea Militară 0836 Bacău, din domeniul public al statului, în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, şi pentru actualizarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/HG-20.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea unor construcţii, aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne-Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, şi pentru actualizarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Proiectul poate fi consultat la adresa: http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2017/02/NFHGANEXE-3.pdf

Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Exit Poll, ora 12:00 – Alegeri Prezidențiale 2024, turul 1. Primele rezultate surpriză în numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer prezența la vot. Cum stă Bucureștiul cu prezența la referendum?!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și harta pentru Sectorul 1, Sectorul 2, Sectorul 3, Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 6
substantial.ro
Izolați și fără acces facil la vot: provocările satului Ineleț
MediaFlux
S-A ÎMPUȘCAT în CAP în DRUM SPRE SECȚIE! ALERTĂ în ROMÂNIA de ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy