Curtea de Apel Alba Iulia AMÂNĂ recursul făcut de doi chiriaşi din casa din Sibiu pierdută de Iohannis

Curtea de Apel Alba Iulia a amânat pentru 16 martie judecarea recursului făcut de doi chiriaşi din casa din Sibiu pierdută de preşedintele Klaus Iohannis.
Romania TV
23 feb. 2017, 16:33
Curtea de Apel Alba Iulia AMÂNĂ recursul făcut de doi chiriaşi din casa din Sibiu pierdută de Iohannis

Locatarii a două apartamente din imobilul de pe strada Bălcescu din Sibiu, pierdut în instanţă de preşedintele Klaus Iohannis, au solicitat să redevină proprietari ai locuinţelor respective pe care le cumpăraseră în anii ’90 de la statul român în calitate de chiriaşi.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, joi, pentru News.ro, că instanţa a decis să amâne pentru 16 martie recursul în dosarul în acest dosar, pentru ca părţile din dosar să depună decizia nr. 655/R/2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în întregime, şi pentru emiterea unei adrese către Curtea de Apel Piteşti pentru a comunica dosarul nr. 645/64/2015 al acestei Curţi de apel la care sunt ataşate dosarele nr. 262/62/2014 ale Curţii de Apel Braşov şi Tribunalului Braşov.

„Pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia se află dosarul în care locatarii a două apartamente din imobilul de pe strada Bălcescu nr. 29 din Sibiu, ce s-a aflat în proprietatea familiilor Iohannis şi Baştea, încearcă să redevină proprietari ai locuinţelor respective pe care le cumpăraseră în anii ‘ ’90 de la statul român în calitate de chiriaşi. Curtea de Apel Alba Iulia judecă în recurs acest dosar după ce anterior Tribunalul Sibiu a admis cererea de revizuire formulată de locatarii celor două apartamente”, a spus Cosmin Muntean.

„Cu privire la cererea de suspendare a cauzei formulată de a recurentei Baştea Rodica la acest termen de judecată, Curtea a stabilit că se va pronunţa la un termen ulterior după primirea documentelor şi dosarelor solicitate”, a mai spus Cosmin Muntean.

Procesul de revizuire privind cele două apartamente din imobilul de pe strada Bălcescu nr. 29 din Sibiu a început, potrivit informaţiilor de pe portal, în anul 2009 la Judecătoria Sibiu, iar apelul a ajuns la Tribunalul Sibiu. Procesul a fost suspendat în noiembrie 2010 până la soluţionarea procesului aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov şi ajuns apoi la Curtea de Apel Piteşti, care privea aceeaşi speţă.

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au repins, miercuri, contestaţia în anulare făcută de către Klaus şi Carmen Iohannis, după ce aceştia au pierdut, prin sentinţă a Curţii de Apel Braşov, un imobil din centrul municipiului Sibiu. În plus, cei doi trebuie să achite cheltuieli de judecată către mai mulţi dintre intimaţii din proces.

Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis, au pierdut casa din Sibiu în care este sediul unei bănci, în noiembrie anul trecut, în urma unei decizii a Curţii de Apel Braşov, după un proces care a durat mai mult de 16 ani.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde se pun frunzele de nuc de Rusalii în casă. Ce simbolizează ele, de fapt
Bzi.ro
Nu te-ai fi gândit că Andreea Esca are așa ceva în casă! Aris Melkior a dat-o de gol! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Aceasta este ordinea ingredientelor pentru salata de vinete. Greșeala care poate strica gustul, dar și textura preparatului
Capital.ro
România este în doliu! Am pierdut o eminență a țării. Unul dintre cele mai mari nume
Playtech.ro
Are dreptul vecinul să schimbe gardul comun? Legea de care orice român care stă la casă trebuie să știe
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Scenariile pentru noul guvern și impactul lor în partidele care l-ar forma. Analist: „Un tehnocrat ar depinde foarte mult de negocieri”
wowbiz.ro
„Distrus, sunt un tată neputincios, scoală-te...” Ionel Ganea, zdrobit de durere . Și-a pierdut fiul de doi ani la o lună după accidentul pe care l-a provocat
Spynews
Fiul lui Ionel Ganea a murit! Băiețelul în vârstă de 2 ani a fost implicat într-un grav accident de circulație cu aproximativ o lună în urmă
Spynews
Camelia Mitoșeru a cunoscut-o pe noua iubită a lui Mihai Mitoșeru! Actrița radiază de fericire alături de familia ei | FOTO
Evz.ro
Explozie valutară în 2025. Moneda care a făcut praf dolarul și euro
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
kanald.ro
Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 10 al unei clădiri rezidențiale din Olimp. Cum s-a întâmplat întregul incident
Cancan.ro
Doliu în România! O mare valoare a muzicii populare a murit în această dimineață
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli la bloc 2025. Proprietarii de apartamente trebuie să plătească. Asociația de proprietari te obligă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
stirilekanald.ro
Fosta soție a lui Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu, dezvăluiri șocante! Au stat împreună 12 ani, de frică să nu o omoare: "Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea"
Ilie Bolojan, anunț major despre serviciul militar obligatoriu: „Este bine să avem o armată dotată. Trebuie să ne adaptăm la aceste realități”
MediaFlux
⁠Obiceiuri și tradiții de Rusalii! Ce este interzis total în aceste zile de sărbătoare, duminică și luni, 8 – 9 iunie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Rusia, cu avionul său Su-57, a făcut Indiei „o ofertă de nerefuzat”