CSM: Graţierea în întregime a pedepselor de până la 5 ani, de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială

Grațierea în întregime a pedepselor de până la 5 ani, inclusiv, este de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială, se apreciază într-un punct de vedere cu privire la proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse, întocmit de Direcția legislație, documentare și contencios din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Iulian Tudor
24 feb. 2017, 09:36
CSM: Graţierea în întregime a pedepselor de până la 5 ani, de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială

„Având în vedere că pedeapsa aplicată printr-o hotărâre judecătorească definitivă trebuie să fie executată pentru a-și îndeplini funcțiile și scopul, apreciem că punerea în libertate a unui număr semnificativ de persoane cu antecedente penale (prin proiect propunându-se grațierea în întregime a pedepselor cu închisoare de până la 5 ani) este de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială”, se arată în documentul postat, vineri, pe site-ul CSM.

Autorii analizei consideră că se impune reanalizarea limitei de pedeapsă, pentru a se evita situațiile în care, prin punerea în libertate a unor persoane care au săvârșit fapte penale deosebit de grave, se creează pericol pentru ordinea și siguranța publică.

„Subliniem și faptul că, față de limitele speciale de pedeapsă prevăzute de noul Cod penal, pedepsele aplicate în temeiul acestuia pot fi mai mici față de cele aplicate în baza Codului penal din 1968 pentru fapte de gravitate similară, iar aplicarea unei pedepse de 5 ani închisoare cu executare pentru un infractor ‘primar’ este consecința săvârșirii unei fapte grave”, se mai menționează în document.

Referitor la grațierea parțială, specialiștii CSM apreciază că ar trebui să se precizeze cu claritate în textul de lege că se adresează persoanelor cu pedepse de peste 5 ani de închisoare, deoarece pentru cele mai mici s-ar aplica oricum grațierea în întregime.

O altă observație se referă la incidența măsurii grațierii asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiționat.

„Proiectul de lege nu cuprinde nicio dispoziție referitoare la efectele grațierii asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiționat sau sub supraveghere. Or, în temeiul Codului penal anterior, grațierea producea efecte și cu privire la pedeapsa a cărei executare era suspendată condiționat. (…) Lipsa oricărei dispoziții în cuprinsul actului normativ privind incidența grațierii asupra pedepselor a căror executare a fost suspendată condiționat sau sub supraveghere este de natură să genereze situații profund discriminatorii, soluția adoptată cu privire la aceste categorii de pedepse fiind diferită în funcție de temeiul aplicării lor (vechiul sau noul Cod penal), deși nu există o justificare obiectivă rezonabilă pentru o asemenea măsură”, se mai arată în punctul de vedere.

Se propune și schimbarea titlului proiectului de act normativ, din „Lege pentru grațierea unor pedepse” în „Lege pentru grațierea unor pedepse și măsuri educative privative de libertate”, în condițiile în care se propune nu doar grațierea unor pedepse, ci și înlăturarea unei alte sancțiuni de drept penal, și anume măsurile educative privative de libertate cu o durată de maxim 5 ani.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Vestea care le strică sfârșitul de an românilor. Totul se schimbă de la 1 ianuarie
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dispar banii cash? Limită pentru cei care retrag numerar de la ghișeu sau de la bancomate
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Zelenski solicită Statelor Unite mărirea ajutorului militar pentru Ucraina
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)