Guvernul încearcă să oprească invazia actuală de mașini second-hand, resimțită încă din această lună după eliminarea timbrului de mediu, cu o taxă similară celei care i-a ajutat pe germani să scape de mașinile vechi.
„Confirmăm că este în lucru introducerea unei taxe de intrare în orașe mari. Pentru România, este în lucru introducerea, în locul timbrului de mediu, a unei taxe de intrare în marile orașe, care presupune o plată în funcție de noxe și de combustibil plus un sticker, cu o anumită culoare, pe anumite zone ale unui oraș. Astfel, pentru ca un șofer să poată intra cu o mașină poluantă în centrul orașului, de exemplu, el va trebui să plătească o anumită taxă și va primi în schimb un anumit sticker cu o culoare care îi va permite accesul. Din acest moment este în lucru și o «zonare» a Bucureștiului”, au arătat surse autorizate, la solicitarea Profit.ro.
Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a confirrmat vineri că grupul de lucru format la ministerul pe care îl conduce s-a inspirat în elaborarea înlocuirii timbrului de mediu din sistemele unor orașe precum Budapesta, Londra sau Milano, care permit accesul autovehiculelor în centrul acestor orașe prin plata unei taxe.
În Germania, pentru mașini este eliberată o vignetă care permite sau nu accesul în orașe, în zone numite „Umwelt”. Astăzi, limita de acces este Euro 4, iar mașinile sub acest nivel nu au dreptul să circule pe teritoriul marilor orașe. De asemenea, nivelul impozitelor este diferențiat în funcție de gradul de poluare – și aici fiind vorba despre o ierarhizare – în momentul verificării periodice a mașinii.
Sursele citate au arătat însă că oficiali din conducerea Ministerului Mediului se opun unui impozit diferențiat.
Guvernul estimează însă că va dura o anumită perioadă până când noul sistem va fi introdus, deoarece este nevoie ca Registrul Auto Român să se doteze cu echipamente eficiente de măsurare a noxelor și a emisiilor de CO2, dar și a altor tipuri de emisii.