Oamenii de știință au studiat 16 persoane diagnosticate cu anorexie severă și au descoperit că tratamentul a contribuit la reducerea depresiei și a anxietății, iar în unele cazuri a condus la creșterea în greutate.
Cercetarea a implicat femei cu vârste între 21 și 57 de ani care suferiseră de anorexie o perioadă de 18 ani, în medie, și încercaseră toate tratamentele disponibile. Acestea erau sever subponderale și unele dintre ele prezentau risc de moarte prematură din cauza afecțiunii.
La începutul studiului, electrozii au fost amplasați în anumite regiuni ale creierului despre care se crede că sunt asociate cu anorexia. După câteva luni, unele dintre paciente au resimțit o îmbunătățire a stării de depresie și anxietate. 12 luni mai târziu mai multe dintre ele au luat în greutate — indicele de masă corporală mediu al grupului a crescut de la 13,8 la 17,3.
De asemenea, oamenii de știință au observat pe radiografiile realizate înainte și după stimularea electrică anumite modificări persistente în zonele asociate cu anorexia.
„În prezent nu există tratamente eficiente pentru cei care suferă de anorexie nervoasă de lungă durată — persoane care sunt de multe ori cele mai bolnave și cele mai vulnerabile în fața morții din cauza acestei boli”, a declarat pentru BBC dr. Nir Lipsman, neurochirurg la Sunnybrook Health Sciences Center. „Lucrarea noastră, care se bazează pe teste anterioare, este una dintre primele strategii axate pe creier care s-au dovedit de ajutor în anorexia cronică. Speranța mea este că prin această cercetare noi validăm de asemenea ideea că anorexia este o boală ce pornește de la creier, nu o alegere ce ține de personalitate sau de stilul de viață”, a completat cercetătorul.
Metoda nu s-a dovedit, însă, funcțională pentru toate pacientele. Una dintre acestea a suferit o criză la câteva luni după implantarea electrozilor, iar două persoane au cerut, în timpul testelor, să le fie îndepărtate dispozitivele, mai arată sursa citată.
Autorii studiului publicat în jurnalul „Lancet Psychiatry” au declarat că sunt necesare cercetări de mai mare amploare înainte ca terapia să poată fi luată în considerare la scară largă.