Preţul energiei electrice creşte cu 5%

Preţurile energiei electrice pentru toate categoriile de consumatori vor creşte, la 1 iulie, în medie cu 5%, pentru ajustarea costurilor de producţie, transport şi distribuţie cu rata inflaţiei şi respectarea angajamentelor asumate faţă de FMI, a anunţat vineri ANRE.
Romania TV
29 iun. 2012, 10:41
Preţul energiei electrice creşte cu 5%

Tarifele şi preţurile reglementate la energie nu au mai fost modificate de la 1 ianuarie 2010.

Măsura de scumpire cu 5% a energiei pentru consumatorii casnici şi non-casnici este justificată, printre altele, de necesitatea corelării costurilor de producţie, transport şi distribuţie cu rata inflaţiei, care cumulat pentru 2010 şi 2011 a depăşit 13%, arată ANRE într-un comunicat.

Totodată, decizia a vizat respectarea acordului preventiv dintre România şi FMI, care prevedea această majorare de la 1 iulie.

Decizia ANRE este justificată şi de costurile cauzate de o directivă europeană, care impune statelor membre protejarea consumatorilor prin impunerea unor cerinţe de informare a acestora, dar şi de susţinerea cantităţilor de energie care vor fi produse din surse regenerabile, prognozate la 2,5 TWh în acest an.

„Prin valorile aprobate, ANRE apreciază că se asigură o minimă protecţie a consumatorilor care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate în anul 2012”, se precizează în comunicat.

În plus, ANRE a urmărit ca modificarea să genereze un efect redus la nivelul economiei, potrivit sursei citate.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Horoscop bani Camelia Pătrășcanu. Zodiile care își vor umple buzunarele în luna august!
Capital.ro
Ungurii iau banii românilor. Au acordul BNR. Mutare istorică în 2024: A venit vremea
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Litoralul românesc în anii '80, marea piață neagră a Europei de Est. Ce averi făceau bișnițarii polonezi în vacanțele la Marea Neagră
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
De ce îl urăsc Harry și Meghan pe Prințul William. Culisele marii gelozii din Familia Regală
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de lei, într-un restaurant din Neptun
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Copiii dispăruți la Constanța au fost găsiți! În ce stare se află și care e motivul pentru care au plecat de acasă: „Acum sunt în siguranță”
Capital.ro
Șoferii cu mașini pe motorină vor fi taxați în plus. Anunț oficial în România chiar azi, 28 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
Marcel Ciolacu ia apărarea premierului ungar Viktor Orban după discursul de la Băile Tușnad
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!