Chestionat cum au influenţat protestele din Piaţa Victoriei actul de guvernare, social-democratul a susţinut că mare parte din timpul premierului Sorin Grindeanu a fost alocat acestei „probleme spinoase”.
„Trebuie să explicăm faptul că Guvernul a fost blocat o anumită perioadă din cauza manifestărilor care au avut loc, lucrurile sunt clare, datorită presiunilor la care a fost supus. În mod evident că în această perioadă Guvernul a fost încetinit şi că mare parte din timpul prim-ministrului a fost alocat acestei probleme spionoase. Sigur, este un factor care a contribuit la obstrucţionarea temporară, pe parcursul acelei perioade, a activităţii Guvernului”, a afirmat Adrian Dobre.
Întrebat dacă au existat şi alte presiuni, el a spus: „Nu cred că ni s-a părut nouă că au fost doar presiuni, ele cred că au fost suficient de evidente pentru toată lumea, din toate părţile”.
Chestionat în continuare ce alte presiuni, în afara protestelor, au influenţat activitatea Guvernului, purtătorul de cuvânt al PSD a răspuns scurt: „Despre acelea vorbim”.