Medic dermatolog: Mergeţi periodic la dermatolog dacă aveţi în familie rude cu cancere de piele

Ar trebui ca cei care au avut în familie cazuri de cancer de piele să fie mai atenți la controlul dermatologic? Categoric, spun experții. Între 5 şi 10 % dintre toate cazurile de cancer sunt moştenite, o serie de mutaţii în ADN sunt transmise ereditar. Acest lucru este valabil și pentru cancerul de piele: atât carcinomul – prin sindroame ereditare, cât și melanomul pot fi transmise peste generații.
Roxana Gagiu
27 feb. 2017, 12:12
Medic dermatolog: Mergeţi periodic la dermatolog dacă aveţi în familie rude cu cancere de piele

„Pacienții care au avut în familie cancer de piele trebuie să rămână atenți cu pielea lor toată viața și, de asemenea, și copiii lor. Iată un exemplu, în urmă cu 10 ani am avut o pacientă care a avut un melanom. A fost operată, este în viață, este bine. Băiatul ei are 40 de ani şi, deși a fost informat că trebuie să facă periodic consult, la 6 luni, vine abia acum cu o aluniță suspectă. Am operat-o și am dat-o la examen histopatologic și s-a dovedit a fi un melanom in situ. În perioada asta de 10 ani a fost o singură dată la consultație. Din momentul ăsta îi va rămâne întipărit în minte riscul și pentru el, și pentru copiii lui și va veni periodic cu familia la control”, afirmă medicul dermatolog Mihaela Leventer care diagnostichează anual sute de români afectați de diverse forme de cancer de piele.

Așadar, dacă unul dintre părinţi sau un frate a suferit de cancer de piele, riscul este în creştere pentru ceilalţi membri ai familiei. La fel, o persoană care a primit o dată diagnosticul de cancer de piele, are un risc mai mare să mai dezvolte unul. Desigur, nu doar factorii genetici joacă un rol în apariția cancerului de piele. Să nu uităm că expunerea cronică la ultraviolete favorizează dezvoltarea celor mai comune forme de cancere cutanate.

„Sfatul meu este ca amatorii de vacanțe exotice să-și facă prieten un dermatolog la care să meargă regulat la control. Și eu iubesc vacanțele la soare, dar spre deosebire de acum 50 de ani, când stăteam toata vara la plajă, acum, fiind avertizată, prefer protecţia UV. Pe lânga cremele de fotoprotecție, există țesături impregnate în substanțe de fotoprotecție, există costume de neopren care ne protejează dacă facem sporturi în aer liber. Și dacă ele sunt scumpe, atunci cu siguranță, există o umbră undeva, care ne poate proteja”, spune dr. Leventer.

Leziunile cutanate periculoase arată uneori banal sau asemănător cu leziuni benigne. În această categorie se încadrează keratozele actinice, considerate leziuni precanceroase, şi care sunt mici pete roz, aspre la palpare dezvoltate pe zone fotoexpuse. Astfel de leziuni trebuie să fie tratate, iar pacientul trebuie să viziteze regulat dermatologul în scop preventiv. Alteori, leziunile cutanate au aspect tumoral şi trebuie diagnosticate corect.

„Am avut o pacientă pe care am operat-o recent cu o leziune foarte asemănătoare cu un lipom traumatizat, o tumoretă care se reliefa bine deasupra pielii, roșie și sensibilă la atingere. Putea să fie un chist sebaceu suprainfectat, un liposarcom, un dermatofibrosarcom sau o metastază cutanată a unui cancer de organ. Surpriza a fost ca la biopsie să fie un carcinom spinocelular, cu un aspect mai deosebit, mai ciudat, care a necesitat o reintervenție chirurgicală conformă cu protocoalele modern de tratament” povestește coordonatoarea Dr Leventer Centre.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy