Şeful statului a semnat, vineri, decretul „pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2011 pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului”, a informat Administraţia Prezidenţială.
Plenul Senatului a aprobat pe 29 mai proiectul de lege care modifică Statutul poliţistului, în sensul că este stabilită vârsta de 60 de ani ca limită până la care poliţiştii pot fi menţinuţi în serviciu, această limită fiind aplicată şi chestorilor de poliţie care însă, la cerere, pot prelungi serviciul până la 62 de ani.
Prin actul normativ respectiv se instituie regula potrivit căreia chestorii de poliţie, chestorii principali de poliţie, chestorii-şefi de poliţie şi chestorii generali sunt menţinuţi în serviciu până la vârsta de 60 de ani, în măsura în care aceştia nu solicită încetarea raporturilor de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare.
Totodată, aceştia pot fi menţinuţi în serviciu, la cerere, până la vârsta de 62 de ani, dacă starea de sănătate le permite rezolvarea în foarte bune condiţii a atribuţiilor ce le revin, respectiv cu aprobarea semestrială a ministrului Administraţiei şi Internelor.