Patriarhia Română reacţionează la eventuala oficializare a aşa-zisului „parteneriat civil”

Patriarhia Română a anunţat, marţi, prin intermediul unui comunicat de presă, că priveşte cu îngrijorare demersurile legate de eventuala oficializare a aşa-zisului „parteneriat civil”, acţiuni materializate într-un proiect de lege aflat în acest moment pe agenda Camerei Deputaţilor.
Alina Costache
28 feb. 2017, 15:30
Patriarhia Română reacţionează la eventuala oficializare a aşa-zisului

„Considerăm că instituţionalizarea unei forme alternative de familie este contrară credinţei creştine şi tradiţiei poporului român, cu posibile consecinţe grave pentru viaţa morală, familială şi socială a acestuia. Din punct de vedere creştin, dar şi constituţional, cu excepţia adopţiei şi a înrudirii de sânge, familia se naşte exclusiv prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Parteneriatul civil nu ar face decât să încurajeze concubinajul şi să deresponsabilizeze pe cei doi parteneri în detrimentul mamei şi al copilului. Mai precis, cadrul legal care protejează în mod optim „creşterea, educaţia şi instruirea copiilor” este doar familia (art. 48, al. 1 din Constituţia României)”, se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei.

Potrivit reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române, încercările de redefinire a familiei naturale şi tradiţionale „par să facă parte dintr-o agendă ideologică care discreditează valorile şi binefacerile sociale ale familiei”.

Reacţia Patriarhiei Române vine după ce membrii comisiei de egalitate de şanse au avizat favorabil propunerea legislativă privind parteneriatul civil, depusă de Remus Cernea, Comisia juridică fiind sesizată pe fond.

Reprezentanţilor mass-media nu li s-a permis, iniţial, să ia parte la şedinţa comisiei în care a fost dezbătută iniţiativa legislativă privind parteneriatul civil şi avizată pozitiv, însă, s-a revenit, ulterior, asupra deciziei.

Preşedintele comisiei, deputatul USR Oana Bîzgna, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că şedinţa nu începuse atunci când reprezentanţilor mass-media li s-a transmis că le este interzis accesul la dezbaterile comisiei şi că a vrut să îşi întrebe întâi colegii dacă „se simt confortabil” cu presa.

„Nu începuse încă comisia, după care mi-am întrebat colegii dacă puteţi sau nu (asista la şedinţa comisiei-n.r.), a fost prima dată când mi s-a cerut ca presa să fie prezentă (…) Ştiam că şedinţa este publică, am vrut să îmi întreb colegii dacă se simt confortabili cu asta sau nu. Am verificat, de fapt,dacă sunt confortabili cu votul la vedere sau doresc să solicite vot (secret-n.r.)”, a declarat deputatul USR Oana, pentru MEDAIAFX, solicitată să precizeze de ce reprezentanţilor mass-media li s-a transmis că nu pot participa la şedinţă.

Surse parlamentare au precizat că deputatul USR a cerut permisiunea colegilor de comisie pentru a permite accesul presei, ulterior, s-a luat în calcul şi posibilitatea ca membrii „să se simtă stânjeniţi de presă când votează”, însă, deputaţii au decis că presa poate participa.

Potrivit surselor citate, nu a existat un vot, ci a fost doar „o consultare”.

DailyBusiness
Case de 1 Euro în Italia. Cum să-ți cumperi o vilă de vis în Toscana sau pe Coasta Amalfi cu un preț surprinzător
Spynews
4 trucuri care te ajută să ai cel mai liniștitor somn. Cum să dormi bine și să te trezești mereu odihnit
Bzi.ro
Iubita lui Sebastian Stan arată senzațional! Se iubeşte cu o actriţă celebră din serialul Peaky Blinders
Fanatik.ro
Fructul care a apărut de curând și în România. I se spune prințul negru și are un gust deosebit. Este disponibil pentru plantare, ieftin și ușor de întreținut
Capital.ro
Lovitură devastatoare pentru Călin Georgescu. Anunțul oficial al procurorilor a venit azi, 7 ianuarie
Playtech.ro
Orașele din România în care taxele și impozitele scad până la 50%. Anunțul făcut de autorități
DailyBusiness
Șoc la început de an! Uleiul și pâinea se scumpesc cu 10%, urmează carnea și lactatele!
Adevarul
Cât a ajuns să coste un superb conac boieresc din nordul Moldovei. Prețul de pornire este mai mic decât al unui apartament de la marginea Clujului
wowbiz.ro
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Spynews
DeSanto, noi declarații în scandalul cu Jador. Impresarul neagă toate acuzațiile care i se aduc: „Să se jure pe Biblie că nu și-a închis contul singur”
Spynews
Cine este Elisa, românca ucisă de soțul ei, în Italia. A împușcat-o pe femeie la opt luni de la nuntă
Evz.ro
Râzi de mori la filmul lui Bogdan Naumovici. Cum i-a venit ideea
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini copleșitoare cu Gigi Becali, în genunchi, de Bobotează
kanald.ro
Tragedie în ziua de Bobotează! Două persoane au decedat după ce o căruță a fost spulberată de un autoturism, în Constanța
Cancan.ro
De ce a murit Ilina Pârvu? Ce s-a întâmplat pe fetița pe care o purta în pântece când s-a stins
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A căzut cortina! Secretul pe care Călin Georgescu l-a ținut ascuns de români: Ceaușescu, dacă ar mai fi trăit...
StirileBZI
Aproape 2 milioane de români au salariile mărite de la 1 ianuarie 2025! Angajatorii care nu respectă legea riscă pedepse aspre
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
stirilekanald.ro
Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
substantial.ro
Generalul Virgil Bălăceanu: Probleme majore în industria de apărare a României
MediaFlux
UN NOU RĂZBOI APROAPE de ROMÂNIA! CUTREMUR la nivel EUROPEAN
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
În premieră, o femeie este numită prefect la Vatican