Două eleve de liceu cu vârste de 15 şi 16 ani s-au aruncat de pe un bloc cu 14 etaje, o alta de 15 ani de pe unul cu 5 etaje, iar o a patra, 14 ani, s-a stins din viaţă după ce a fost lovită de un tren.
Oamenii legii susţin că tinerele s-au sinucis din cauză că au primit această sarcină de la cei care coordonează acest joc social online. Poliţişiii au motive să creadă asta, deoarece Iulia Konstantinova, 15 ani, a postat un mesaj pe reţelele de socializare, „Sfârşit”, imediat după ce publicase o fotografie cu ea şi o balenă albastră (blue whale).
De asemenea, prietena ei, Veronika Volkova, 16 ani, a scris: „sensul e pierdut, sfârşit”, chiar înainte să se arunce de pe bloc.
Oamenii legii au reţinut doi adolescenţi care au filmat momentul în care cele două fete s-au sinucis. Poliţia a descoperit că tinerele aveau legături cu grupul social online Blue Whale şi a aflat că la Krasnoiarsk, în februarie, alte trei adolescente care făceau parte din acest grup au încercat să se sinucidă, dar au fost salvate.
Administratorul grupului încă nu a fost identificat, dar se pare că acesta le dădea membrilor sarcini sinistre, precum scrierea cu obiecte ascuţite pe corp a unor litere sau desenarea unor simboluri animalice.