Un pacient de la Spitalul Filantropia din Craiova, transferat la Bucureşti

Ministerul Sănătăţii anunţă cu un pacient de la Spitalul Filantropia din Craiova, unde doi pacienţi au murit după efectuarea unor transfuzii sanguine, a fost transferat la Spitalul Clinic Fundeni la solicitarea familiei.
Filip Stan
28 feb. 2017, 16:40
Un pacient de la Spitalul Filantropia din Craiova, transferat la Bucureşti

„O echipă de control din cadrul DSP Dolj s-a deplasat în data de 25.02.2017 şi 27.02.2017 la Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” Craiova, judeţul Dolj. În data de 24.02.2017 în Clinica de hematologie au fost transfuzaţi 12 pacienţi, şase dintre aceştia dezvoltând reacţii adverse posttransfuzionale. Doi dintre aceşti pacienţi au decedat, Trei pacienţi au fost transferaţi în Clinica ATI în stare stabilă, Unul a fost transferat la Spitalul Clinic Fundeni la solicitarea familiei”, anunţă Ministerul Sănătăţii printr-un comunicat de presă.

Direcţia de Sănătate Publică Dolj a amendat Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova cu suma de 25.000 lei. Sancţiunea a fost aplicată unităţii medicale pentru unele nereguli găsite de inspectorii sanitari în spital, precum faptul că transfuziile s-au făcut după-amiaza şi nu dimineaţa, aşa cum prevede protocolul şi nu s-au făcut în prezenţa medicului curant, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, Ştefan Popescu.

„Recomandarea Comisiei de Hemovigilenţă a spitalului este ca transfuziile să se facă în prezenţa medicului curant, în intervalul orar 8-13. Ei au făcut după-amiaza, când nu era medic în secţie. Inspectorii noştri au verificat scriptic datele şi s-a constatat că pungile de sânge administrate pacienţilor coincid cu cele menţionate în foaia de observaţie şi cu documentele de la Centrul de transfuzii sangvine. Foaia de observaţie nu era completă, nu trecuseră ora când a început tratamentul, ora când s-a finalizat, dacă pacientul acceptă tratamentul sau dacă a mai fost transfuzat. Asistenţii trebuia să completeze aceste date”, a afirmat Ştefan Popescu.

Totodată, medicul Spitalului Filantropia care era de gardă vineri, asistentele de la Unitatea de Transfuzii Sanguine, precum şi asistentele din Secţia de Hematologie au fost sancţionaţi cu câte o mie de lei, a adăugat purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Doi pacienţi ai Spitalului „Filantropia” din Craiova au murit în urma unor transfuzii sanguine, iar alţi patru au avut reacţii adverse, Direcţia de Sănătate Publică Dolj, dar şi Poliţia deschizând anchete în acest caz.

Purtătorul de cuvânt al DSP Dolj, dr. Ştefan Popescu, declara că vineri s-au făcut 12 transfuzii de sânge şi din cei 12 pacienţi, la şase au apărut reacţii adverse, doi murind.

Conducerea Spitalului „Filantropia” din Craiova a anunţat că a sistat efectuarea de transfuzii sanguine pentru cazurile grave şi sunt acoperite doar urgenţele majore până la finalizarea anchetei privind decesul a doi pacienţi ai unităţii medicale.

Marţi dimineaţă, surse apropiate anchetei au declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că decesul celor două persoane care au primit sânge la Spitalul „Filantropia” din Craiova a survenit în urma unui infarct miocardic, respectiv a unei insuficienţe respiratorii.

Pe de altă parte, marţi, mai multe cadre medicale de la Spitalul „Filantropia” vor fi audiate la Secţia 1 Poliţie.

Citeşte şi Nereguli grave, descoperite în spitalul din Craiova unde doi oameni au murit în urma unor transfuzii de sânge

 

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Divorț zguduitor în lumea mondenă din România! Celebrul cântăreț s-a despărțit de soție după 20 de ani
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
„Le ordonă atacuri fără speranță”. Trupele nord-coreene au suferit pierderi masive pe frontul din Ucraina, anunță Casa Abă
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Scandal de proporții la locul de joacă al lui Brigitte Pastramă! Decizia vedetei i-a revoltat pe clienți: ”M-au amenințat că mă distrug”
Spynews
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Evz.ro
Omul cel mai gras din istorie. Un caz medical fără precedent
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Ei sunt pensionarii care vor primi în plus 720 de lei la pensie. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Cancan.ro
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Devine interzis în toată România. Klaus Iohannis a promulgat legea pe final de mandat
StirileBZI
Nu se mai dau 1.400 de lei! Banii se taie de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
substantial.ro
Vinicius Jr a câștigat premiul pentru cel mai bun jucător la Dubai Globe Soccer Awards
MediaFlux
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă