Situaţie teribilă pentru o familie din municipiul Botoşani. Fiul acesteia, student, a decedat, luni, într-o clinică din Iaşi, la vârsta de doar 22 de ani.
Iulian Amariei a fost internat la Clinica Sfântul Spiridon din Iaşi, unde a suferit, miercurea trecută, o intervenţie chirurgicală, ca urmare a unei afecţiuni a colonului. Vineri, tânărul era foarte optimist, scriindu-le prietenilor de pe Facebook următorul mesaj: „Vreau să vă mulţumesc din suflet şi din inimă pentru tot ceea ce aţi făcut în această perioadă foarte dificilă din viaţa mea. Fie că un un singur gând, mesaj sau chiar o donare de sânge. Acum mă aflu la chirurgie, am două zile de la operaţie şi sper ca încet- încet să îmi revin şi mă pun pe picioare. M-a impresionat profund mobilizarea voastră! Aveţi grijă de voi şi multă sănătate”.
La sfârşitul săptămânii trecute, se pare că Iulain Amariei a contactat un microb puternic, care i-a generat o septicemie, iar luni a murit.
Iulian Amariei era student la Universitatea Gheorghe Asachi din Iaşi.