PSD acuză PDL că politizează mediul academic

Partidul Social Democrat condamnă maniera în care PDL a implicat mediul academic în lupta politică, într-un comunicat remis, vineri, RTV.NET. Comunicatul vine ca un răspuns la acuzaţiile de plagiat lansate la adresa premierului Victor Ponta şi a faptului că PDL i-a cerut acestuia să demisioneze din funcţia pe care o ocupă.
Romania TV
29 iun. 2012, 17:15
PSD acuză PDL că politizează mediul academic

Este regretabil că PDL a dus lupta politică până la acest nivel, în care şi mediul academic are de suferit! Aşa înţelege PDL să ducă această luptă politică, în momentul în care nu mai are niciun argument pentru a convinge opinia publică„, se arată în comunicatul citat.

Social-democraţii subliniază că este nevoie de limitare a influenţei politicului asupra mediului universitar şi cere PDL să înceteze să mai politizeze acest domeniu.

„Prin instigări, manipulări şi scenarii de culise, s-a ajuns până la folosirea ca instrument politic şi a unor comisii academice. Domnii Funeriu, Miclea şi Baba au politizat foarte mult o dispută care ar fi trebuit să fie clarificată cu rigoare academică, punând în pericol credibilitatea unei întregi instituţii – CNATDCU. Astfel de situaţii sunt de natură a arunca o pată asupra întregului sistem academic doar pentru a se atinge un obiectiv politic. (…) PDL are o mare problemă de credibilitate, după pierderea alegerilor locale şi înaintea alegerilor interne şi se foloseşte de această situaţie în acelaşi mod în care a guvernat în aceşti ani – prin ură, instigare, dezbinare şi manipulări„, se mai spune în comunicat.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în şedinţa de vineri, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.

MECTS susţine însă că singurul organism abilitat să decidă dacă o lucrare este plagiat şi să stabilească sancţiuni este Consiliul Naţional de Etică.

PDL a cerut demisia de onoare premierului Victor Ponta, în baza constatării CNATDCU.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre