Traficul greu, cauza probabilă a surpării asfaltului pe DN2, într-o parcare din Râmnicu Sărat

Traficul greu ar fi cauza principală a surpării asfaltului într-o parcare situată pe drumul naţional (DN) 2 (E85), la Râmnicu Sărat, susţin autorităţile municipale: Traficul în zona în care s-a format groapa este restricţionat de o săptămână, circulaţia autovehiculelor care tranzitează oraşul fiind deviată.
Filip Stan
02 mart. 2017, 18:57
Traficul greu, cauza probabilă a surpării asfaltului pe DN2, într-o parcare din Râmnicu Sărat

„Am primit o notă tehnică de la un expert autorizat pe această zonă şi, din câte se pare, motivul prăbuşirii carosabilului parcării din imediata vecinătate a drumului european E85 a fost pe fondul cumulării unor factori care au determinat colapsarea bolţii subsolului care este alcătuită din zidărie de cărămidă, această situaţie putându-se repeta şi în alte zone ale drumului E85. Traficul greu care afectează traseul drumului european şi partea centrală a municipiului Râmnicu Sărat este cel care a determinat, în mare măsură, acest eveniment”, a declarat, joi, viceprimarul municipiului Râmnicu Sărat, Ştefan Torcărescu, potrivit News.ro.

Pe de altă parte, directorul Muzeului Judeţean Buzău, Laurenţiu Grigoraş, a declarat că instituţia a cerut clasarea de urgenţă a pivniţei brâcoveneşti descoperite după surparea carosabilului, iar locul ar putea deveni obiectiv turistic la finalul săpăturilor arheologice.

Sursa citată a adăugat că în niciun caz craterul nu va fi astupat întrucât pivniţa descoperită în pământ are importanţă arheologică, provenind din secolul al XVII-lea. Grigoraş spune că aici s-ar impune un muzeu de sit, însă amenajarea unui astfel de obiectiv impune fonduri şi avize.

În continuare, la Râmnicu Sărat, circulaţia autovehiculelor care tranzitează oraşul este deviată pe două străzi adiacente. În zona în care s-a produs surparea, pe lângă instituirea sensului unic, există şi o limită de viteză de 30 de kilometri pe oră.

Autorităţile locale susţin că ar fi necesară construirea unei centuri ocolitoare atât pentru descongestionarea traficului, cât şi pentru faptul că zona în care s-a surpat asfaltul ar putea deveni obiectiv turistic.

O bucată de asfalt s-a surpat într-o parcare din Râmnicu Sărat, în noaptea 22 spre 23 februarie, iar o maşină a căzut în groapa formată, care are diametrul de aproximativ şase metri. După câteva ore, autoturismul a fost scos cu ajutorul unei macarale.

Directorul adjunct al Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache, declara, că sub asfaltul surpat în centrul oraşului Râmnicu Sărat sunt, cel mai probabil, pivniţe brâncoveneşti de la sfârşitul secolului al XVII-lea, care ar putea reprezenta „un important punct de atracţie turistică în zonă”, el precizând că „nu este exclus ca DN 2 să fie afectat mult mai mult în viitorul apropiat sau mai îndepărtat”, întrucât există guri de aerisire fix sub şosea.

Primarul din Râmnicu Sărat, Sorin Cârjan, spunea, la rândul său, că pivniţe brâncoveneşti ca cea care s-ar afla sub asfaltul surpat în centrul municipiului ar putea exista în subteranul din toată zona centrală a oraşului, însă a dat asigurări că acestea nu se află în perimetrul blocurilor de locuinţe. Edilul preciza că în momentul în care blocurile au fost construite la baza lor s-au făcut săpături de până la zece metri adâncime, astfel că în zona imobilelor nu este pericol de prăbuşire.

Citeşte şi Autoturism „înghiţit” de un crater adânc de peste doi metri

 

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Românii care vor avea mai mulți bani în 2025. Legea a trecut de Parlament
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu dă lovitura. Răsturnare de situație după alegerea Guvernului: Vă garantez că veţi regreta
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Germania în căutare de răspunsuri după atacul cu mașina de la târgul de Crăciun din Magdeburg
MediaFlux
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Marea demolare de pe drumul spre Sinaia: 500 de case-monument dispar. Imobile „despăgubite” cu sume derizorii