„Iată o nouă confirmare că PSD rămâne inamicul principal al democrației în România. PSD practic nu suportă libertatea. PSD distruge instituții, libertăți fundamentale. Iar PSD nu se va opri”, a scris Turcan, vineri, pe Facebook cu privire la proiectul lui Ciuhodaru.
Ea a afirmat că, din cauza PSD, Mecanismul de Cooperare și Verificare este menținut.
„Dragnea, Grindeanu, Tăriceanu, Ciuhodaru — numele celor mai mari adversari ai valorilor europene. Ei sunt și principalii adversari ai României”, a transmis liderul PNL.
Deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a depus la Parlament, la sfârșitul lunii trecute, un proiect de lege privind modificarea Codului penal. Proiectul prevede că „întreprinderea de acțiuni împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de una sau mai multe persoane împreună în scopul schimbării ordinii constituționale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii în stat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.
PSD a anunțat vineri că nu susține amendamentul deputatului Tudor Ciuhodaru privind modificarea Codului penal.
„Partidul Social Democrat se delimitează categoric de inițiativa personală a deputatului Tudor Ciuhodaru de a completa Codul penal în sensul extinderii domeniului de aplicare a sancțiunilor privind faptele îndreptate împotriva ordinii constituționale sau a exercitării autorității de stat. Partidul Social Democrat consideră că forma actuală a Codului penal are prevederi clare și suficiente în legătură cu astfel de fapte și nu necesită completări sau modificări”, a arătat purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, într-un comunicat transmis AGERPRES.