Cancelarul Austriei îndeamnă la interzicerea mitingurilor turce în toată Uniunea Europeană

Cancelarul austriac Christian Kern a îndemnat, duminică, la o interzicere pe teritoriul Uniunii Europene a apariţiei politicienilor turci în campanie, pentru a evita astfel ca Ankara să exercite presiuni asupra unor state membre ca Germania, relatează Reuters.
Iulian Tudor
05 mart. 2017, 11:40
Cancelarul Austriei îndeamnă la interzicerea mitingurilor turce în toată Uniunea Europeană

Ankara a anunţat sâmbătă că va sfida Berlinul şi Haga şi va continua să organizeze mitinguri în ambele ţări, în care să-i îndemne pe turcii care trăiesc acolo să susţină, la referendumul din 16 aprilie, o extindere a puterilor preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit news.ro.

Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a criticat restricţiile impuse de germani şi olandezi asupra unor astfel de reuniuni ca ”nedemocratice” şi a anunţat că turcii vor face presiuni asupra lor.

Kern a declarat, într-un interviu pentru Welt am Sonntag, că această consolidare a puterilor lui Erdogan va slăbi statul de drept în Turcia, va limita separarea puterilor şi va încălca valorile UE.

El a îndemnat UE să pună capăt negocierilor de aderare a Turciei şi să anuleze sau să reducă ajutoarele în valoare de 4,5 miliarde de euro pe care i le-a promis până în 2020. ”Ar trebui să ne orientăm relaţiile cu Turcia fără iluzia unei aderări la UE”, a declarat Kern pentru ziar.

”Turcia s-a îndepărtat şi mai mult de Europa în ultimii ani. Drepturile omului şi valorile democratice sunt călcate în picioare. Libertatea presei este un cuvânt străin”, a spus cancelarul austriac.

Kern a criticat arestarea de către turci a jurnalistului germano-turc Deniz Yucel, corespondentul ziarului Die Welt, dar şi a multor altor jurnalişti, universitari şi funcţionari publici şi a îndemnat la eliberarea imediată a lui Yucel.

El a adăugat însă că Ankara a rămas un partener important în probleme de securitate, imigraţie şi cooperare economică şi că autorităţile turce îşi respectă obligaţiile în cadrul acordului privind oprirea migraţiei pe care l-a încheiat cu Bruxellesul.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
Playtech.ro
S-a schimbat legea! Ce trebuie să faci ca să închizi legal balconul în 2025
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Papa Francisc
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Ce nu ai voie să faci în a doua zi de Paște: În Lunea Albă finii trebuie să își viziteze nașii
Cancan.ro
BREAKING! A murit Daniela, femeia lovită de soț. Bărbatul nu își regretă fapta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu NU trebuia să ajungă președintele României. Dosarul ținut special ascuns
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Semnificația zilei de luni după Paște: Ce simbolizează Lunea Albă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație