VERIFICĂRI la Spitalul de Urgenţă din Arad după ce o mamă l-a comparat cu un „lagăr de exterminare”

CJ Arad a început o anchetă la Secţia de Boli Infecţioase Copii a Spitalului de Urgenţă, după ce o mamă a comparat unitatea sanitară cu un "lagăr de exterminare", în care perfuziile funcţionează greu, copiii nu sunt vizitaţi de medici, iar cei care au împlinit 7 ani se internează fără părinţi.
Filip Stan
06 mart. 2017, 16:23
VERIFICĂRI la Spitalul de Urgenţă din Arad după ce o mamă l-a comparat cu un

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a fost sesizat printr-o scrisoare deschisă cu privire la Secţia de Boli Infecţioase Copii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Azi dimineaţă (luni – n.r.) am dispus verificarea acestei sesizări (…), iar şeful serviciului, Mihai Şeran, a fost mandatat să contacteze părţile implicate. Dacă sesizarea se confirmă, Consiliul Judeţean va cere Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad luarea măsurilor disciplinare care se impun. Solicit şi pe această cale angajaţilor spitalului să manifeste respect faţă de drepturile şi demnitatea pacienţilor şi aparţinătorii acestora, asigurând un act medical de calitate şi raportându-se cu empatie faţă de beneficiarii serviciilor medicale„, a spus Iustin Cionca.

Mama care trimisese scrisoarea deschisă, Cristina Rusu, scrie că şi-a dus fetiţa la spital pentru că se simţea foarte rău şi era deshidratată. Femeia scrie că pediatra şi asistenta de gardă au avut „o atitudine execrabilă”, fetiţei i-a fost administrată o perfuzie doar la insistenţele mamei, iar în cele 3 ore cât se administra perfuzie nimeni nu a venit să vadă fetiţa”, cu toate că tot personalul stătea de poveşti, la suc şi la prăjituri”. Mai mult, Cristina Rusu scrie că a cerut un pahar de plastic ca să-i dea fetiţei apă, deoarece aceasta plângea de sete, însă a a fost refuzată.

Nu am fost niciodată deranjată de condiţiile care lasă de dorit din spitalele noastre, atâta timp cât actul medical a fost ok. Dar ceea ce se întâmpla în această secţie nu se poate numi act medical. Ajungem în salon, unde aşteptăm nici mai mult, nici mai puţin de 40 de minute, să ni se pună perfuzia. Într-un salon de maxim 6 metri pătraţi şi 2 paturi, suntem în scurt timp 4 mămici şi 4 copii, cu patologii diferite. Bineînţeles, şi aceşti copilaşi proaspăt internaţi aşteaptă câte o oră, două, să vină cineva să le pună perfuziile. Pe secţie există o singură asistentă. Nu există decât 2 dispozitive pentru agăţat perfuziile, aşa că ai noştri copii stau bot în bot, o fetiţă tuşeşte pe a mea, la fiecare minut. Nimeni nu le spune acestor mamici nimic. Nici că trebuie să recolteze scaunul, nici că nu au voie să administreze copiilor lor lichide şi alimente. Nu li se dau oliţe, tăviţe pentru vărsături, nimic. Le fac eu tot instructajul, avusesem norocul să-mi dea toate informaţiile asistenta care ne-a făcut internarea şi care între timp ieşise din tură. Unuia dintre copilaşi nu-i merge bine perfuzia, în 6 ore i s-a scurs undeva la 10% din ea. În condiţiile în care avea nevoie de rehidratare urgentă. Dar nu prea avem pe cine să anunţăm, timp de minim o oră, pe secţie nu mai poate fi găsit nimeni, nici doctor, nici asistentă. Într-un final, anunţăm, dar nu se face nimic, se scutură puţin perfuzia, care reporneşte puţin, pentru a se opri din nou. Cum vă spuneam, cu noi în salon avem o fetiţă care tuşeşte rău de tot, dar rău de tot. După vreo 3 ore de la internare mama începe să-şi revină din şocul iniţial şi întreabă asistenta dacă nu i se va administra ceva pentru tuse. Ea se internase din cauza tusei. După jumătate de oră, vine răspunsul: i-a fost prescris un siropel de tuse, dar nu există în farmacia spitalului. De temperatura copiilor nu ne întreaba nimeni, fiecare mamă, cu termometrul de acasă, verifică din proprie iniţiativa temperatura copiilor şi surpriză: un 39,8, un 39,6. Între timp, un copilaş vomită prin tot salonul, mămica săraca nu ştie între ce să se împartă, să cureţe sau să stea cu copilul care vrea să-şi smulgă branula. Din nou, nimeni prin zonă. Nu pot să vă descriu neputinţa, umilinţa şi dezorientarea din ochii mamelor„, scrie femeia.

Ea adaugă că doctorul care i-a făcut internarea promisese fetiţei ceai şi biscuiţi, în condiţiile în care micuţa plângea de foame şi de sete, dar nu a mai venit nimeni cu ceai şi biscuiţi.

Secţia a fost a nimănui în jumătate din timpul cât am stat internată. Adică nici urmă de doctoriţă, infirmieră, asistentă„, adaugă femeia, care spune că după câteva ore de la internarea întrebat asistenta dacă îi vor face fetiţei analize, însă i s-a spus că în weekend laboratorul este închis.

Din comisia care face ancheta fac parte reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Arad, ai Direcţiei de Sănătate Publică Arad, ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi ai secţiilor de copii vizate.

Citeşte şi CAZ INCREDIBIL la Spitalul Judeţean Satu Mare. O femeie a leşinat, aşteptând după medic

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Satul din România care a dispărut de pe hartă. Aici mai locuiesc doar 5 persoane, izolate de restul lumii. Casele încă frumoase au fost abandonate, la fel sfânta biserică. Nu mai există magazine, școală, totul e lăsat pradă naturii
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Ministerul Afacerilor Interne din Ucraina pune la dispoziție documente digitale despre Holodomor
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy