Guvernul a identificat nereguli la Fabrica de Timbre şi sesizează DNA

Guvernul a finalizat un control la Fabrica de Timbre, sucursală a Poştei şi furnizor de tipar publicitar, şi a descoperit nereguli, ca aplicarea unor preţuri şi a unui profit care nu era unitar la produse identice pentru terţi, ci diferit de la un beneficiar la altul, motiv pentru care va sesiza DNA.
Romania TV
30 iun. 2012, 13:37
Guvernul a identificat nereguli la Fabrica de Timbre şi sesizează DNA

Fabrica de Timbre a fost verificată de către inspectorii Corpului de Control al primului-ministru, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Fabrica funcţionează ca sucursala a Companiei Naţionale Poşta Română şi execută produse finite pe bază de comandă pentru Romfilatelia, pentru Poştă şi pentru terţi. Produsele executate sunt livrate la costuri de producţie, fără profit, normele de consum pentru materii prime, pierderile tehnologice, precum şi tarifele pentru manoperă nefiind actualizate din 2005.

Potrivit surselor citate, în urma controlului efectuat s-a constatat că preţurile de vânzare şi procentul de profit la produsele identice pentru terţi nu sunt unitare, ci diferă de la beneficiar la beneficiar. În unele comenzi nu se specifica datele complete ale beneficiarului, termenul de livrare, modalitatea de plată, iar unele dintre acestea nu au semnătura beneficiarului.

În privinţa achiziţiei de hârtie, inspectorii arată că au fost realizate 12 achiziţii distincte, prin aplicarea unor proceduri interne, fiind depuse două oferte, de către firmele SC Business Class Hotel SRL şi SC Nemar Building SRL. La 2 noiembrie 2009, Fabrica de timbre a încheiat 12 contracte cu aceste două firme, câte 6 contracte cu fiecare, pentru o cantitate de 910 tone hârtie ‘n valoare de 1.174.059 euro fără TVA.

„Deşi Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice a constatat că achiziţia nu a fost făcută cu respectarea normelor legale, chiar în ziua încheierii contractelor directorul Fabricii de Timbre a trimis comenzi pentru cele două companii, iar acestea, în aceeaşi zi, au emis facturi pentru întreaga cantitate contractată”, arată inspectorii.

Garda Financiară a efectuat un control încrucişat la Fabrica de Timbre şi cele două companii şi a constatat că în actele de însoţire apăreau cantităţi duble de hârtie faţă de cât se livrase real, potrivit sursei citate. Mai mult, cele două companii care au livrat hârtia respectivă au înregistrat hârtii emise de SC Vidas SRL, din care rezulta că astfel au achiziţionat hârtia livrată Fabricii de Timbre. La un control efectuat de Garda Financiară la VIDAS SRL nu s-au găsit documente justificative în acest sens, reprezentanţii firmei respective indicând numele unor parteneri care s-a dovedit, printr-un control al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, că nu au avut niciodată vreo livrare către VIDAS SRL, este concluzia inspectorilor.

„Raportul Corpului de control va fi înaintat Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cel mai scurt timp”, au precizat sursele.

În luna mai, ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, a semnalat mai multe nereguli în activitatea anterioară a Poştei Române şi s-a referit şi la Fabrica de Timbre, susţinând că aceasta a fost transformată în „tiparniţă a materialelor de promovare ale Partidului Democrat-Liberal”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Trei zodii care își schimbă destinul până pe 10 mai. Regăsiri, împăcări și situații neașteptate pentru ele
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Satul magic din inima României. Locul unde soarele răsare de două ori într-o zi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Dispar mai multe zile libere din Codul Muncii! Noua lege în Parlament face uitate multe mini-vacanțe
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre