Serviciul de informații interne german (BfV) a afirmat că divizările din societatea turcă înaintea referendumului de la jumătatea lunii aprilie se oglindesc și în Germania.
”BfV observă o creștere semnificativă a activității de intelligence turce în Germania”, se menționează într-o declarație a Serviciului de informații german, fără a fi oferite alte detalii.
În luna ianuarie, procurorul federal german a lansat o anchetă referitoare la posibile activități de spionaj ale unor clerici trimiși în Germania de Ankara.
Directorul Bfv, Hans-Georg Maassen, și-a exprimat îngrijorarea față de tensiunile existente între turcii de extremă dreapta din Germania și susținătorii din această țară ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), potrivit Agerpres.
”Există riscul ca aceste lupte între susținătorii PKK și turcii extremiști de extremă dreapta, naționaliști, să escaladeze întrucât există un mare potențial de pericol în ambele tabere”, a spus Maassen. El nu s-a referit în mod specific la chestiunea spionajului turc din Germania.
Într-o întâlnire avută miercuri la Berlin cu omologul său turc, ministrul de externe german Sigmar Gabriel a subliniat că disputele interne din Turcia nu trebuie să fie ‘importate’ în Germania.
Relațiile deja tensionate între Berlin și Ankara s-au deteriorat după ce ziaristul Deniz Yucel, care are dublă cetățenie, turcă și germană, a fost reținut pe 14 februarie de autoritățile turce, ulterior fiind arestat, sub bănuiala de apartenență la o organizație teroristă. Această măsură — considerată miercuri de ministrul german de externe drept „greșită și inadecvată” — a cauzat iritare în Germania, unde mai multe landuri au decis să nu autorizeze desfășurarea unor mitinguri de susținere a reformei constituționale din Turcia, evenimente la care urmau să participe și membri ai executivului turc.