PREMIERĂ ÎN JUSTIŢIE. Femeie condamnată la închisoare pentru că a ascuns un contract de închirere

Brăileanca Maria Avram, de 59 de ani, a fost trimisă în judecată anul trecut, pentru evaziune fiscală. Femeia a închiriat casa unei familii, timp de câteva luni, fără să încheie contract şi fără să declare veniturile obţinute la ANAF . Maria Avram trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. 
Iulian Tudor
09 mart. 2017, 07:15
PREMIERĂ ÎN JUSTIŢIE. Femeie condamnată la închisoare pentru că a ascuns un contract de închirere

Tribunalul Brăila a condamnat-o pe brăileanca Maria Avram, în vârstă de 59 de ani, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, scrie obiectivbr.ro.

Citeşte şi Afacerist din Prahova, arestat preventiv pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 5,5 milioane lei

Prin aceeaşi sentinţă penală, inculpata a fost obligată să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Consiliului Local Brăila – Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală şi să urmeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială organizate de Serviciul de Probaţiune Brăila sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Nu în ultimul rând, judecătorii au luat act de faptul că femeia condamnată a achitat prejudiciul cauzat ANAF – DGFRP Galaţi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, respectiv suma de 290 lei, după ce a ataşat chitanţa doveditoare la dosar. Condamnarea Mariei Avram a rămas definitivă prin neapelare.

Brăileanca a fost pârâtă la poliţie de vecini

Maria Avram a fost trimisă în judecată în vara anului trecut, după ce a obţinut, timp de câteva luni, venituri din închirierea unei case pe care o deţine pe strada Enăchiţă Văcărescu. Ancheta în dosarul brăilencei acuzate de evaziune fiscală a început în decembrie 2015, după ce poliţiştii brăileni s-au sesizat din oficiu şi au chemat-o la audieri în calitate de suspect.

Turnată la poliţie de vecinii răuvoitori, Maria Avram a fost pusă sub acuzaţie, pe motiv că, în perioada lunilor iunie – octombrie 2015, a încasat bani de la o familie pe care o primise cu chirie, „fără a încheia un contract de închiriere şi fără a declara veniturile organului fiscal teritorial competent”.

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în perioada iunie – noiembrie 2015, soţii Şişu din Brăila au locuit împreună cu cei trei copii ai lor în imobilul situat pe strada Enăchiţă Văcărescu, proprietatea inculpatei Maria Avram. Avram nu locuia pe strada Enăchiţă Văcărescu, ci pe strada Alecu Russo. Potrivit înţelegerii anterioare, chiriaşii i-au plătit proprietarei o chirie de 300 lei lunar, însă fără să fi încheiat un contract de închiriere între părţi, potrivit legii, şi fără să fie emise chitanţe. Totodată, precizează procurorii care s-au ocupat de caz, chiriaşii au fost aceia care au achitat lunar utilităţile imobilului situat pe strada Enăchiţă Văcărescu. Plata chiriei se făcea până pe data de 7 ale lunii în curs.

Citeşte şi Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov la persoane bănuite de evaziune cu un prejudiciu de 2 milioane de lei

Potrivit declaraţiilor date de inculpată la poliţie, începând cu luna iunie 2015, aceasta a primit cu chirie familia Şişu, de la care care a încasat, lunar, suma de 300 de lei. Maria Avram a recunoscut în faţa poliţiştilor că nu a încheiat niciun contract de închiriere şi nu a declarat veniturile obţinute organelor fiscale, respectiv ANAF – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila.

Brăileanca a mai precizat că, întrucât chiriaşii rău-platnici nu au mai achitat facturile la utilităţi şi nu au mai plătit chiria aferentă lunilor octombrie şi noiembrie 2015, le-a solicitat pur şi simplu să-şi caute altă locuinţă şi să se mute în altă parte. Procurorul care a supravegheat cercetările preciza anul trecut, la finalizarea dosarului penal:

„ANAF – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila a comunicat că Avram Maria datorează bugetului consolidat al statului, pentru veniturile încasate din cedarea folosinţei locuinţei, sumele de 216 lei – reprezentând impozit pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor – şi 74 de lei – reprezentând contribuţie de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor – totalizând suma de 290 lei. Avram Maria nu a achitat până în prezent prejudiciul de 290 lei creat bugetului consolidat al statului prin ascunderea sursei impozabile”.

Cazul a fost trimis instanţei de judecată. Între timp, Maria Avram a achitat paguba de 290 lei pricinuită statului, însă tot nu a scăpat de condamnare.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să știe toți românii care stau la curte, vești de ultimă oră. Nu vor mai avea voie să dea fructe și legume
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Document Declasificat: Asasinări Politice Atribuite Kremlinului
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy