„Precizez de la început că nu cunosc detalii despre cazurile menționate de cei de la guvern și parlament, dar din ce au comunicat public pot să trag concluzia că decizia lor de a le interzice oficialilor statului să meargă în Federația Rusă este una deplasată. E posibil să fi fost anumite disfuncționalități, așa cum avem și noi la frontiere, dar asta nu justifică o decizie care riscă să blocheze bunele relații pe care am început să le construim cu Federația Rusă”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.
Totodată, Dodon susține că va continua să meargă în Federația Rusă, iar următoarea vizită o va întreprinde chiar săptămâna viitoare.
„Voi continua să merg la Moscova și să promovez interesele țării noastre, să muncesc pentru consolidarea parteneriatului strategic pe care îl avem cu Federația Rusă. Vă informez și despre faptul că o vizită de lucru în acest context va avea loc chiar săptămâna viitoare”, a notat Dodon.
Înainte de aceasta, Andrian Candu și Pavel Filip au transmis o notă către conducerea politică a Federației Ruse, prin care sunt semnalate o serie de abuzuri comise împotriva oficialităților din parlament, guvern, serviciile speciale și partidele coaliției de guvernare din Republica Moldova, potrivit Direcției de comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Notificarea a fost făcută cu prilejul întrevederii prim-ministrului Republicii Moldova, Pavel Filip, și președintelui legislativului de la Chișinău, Andrian Candu, cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin, la întâlnire fiind prezenți și ministrul afacerilor interne, Alexandru Jizdan, ministrul justiției, Vladimir Cebotari, precum și un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, menționează sursa citată.
Potrivit actului, hărțuirea oficialilor moldoveni la intrarea în Federația Rusă a luat amploare odată cu avansarea de către anchetatorii moldoveni în investigațiile privind spălarea a 22 de miliarde de dolari prin Moldinconbank, bani proveniți din Rusia.
În ultimele luni, cel puțin 25 de oficiali moldoveni au fost opriți și tratați abuziv la intrarea în Federația Rusă.