Băiatul și nora victimei au anunțat nefericitul eveniment la 112, în jurul orei 20.30, alertând totodată vecinii, scrie gds.ro.
Unul dintre vecini a coborât, înainte de sosirea echipajelor, pe țeava hidroforului și a menținut-o pe femeia la suprafața apei până când pompierii au ajuns și, ghidându-l pe salvatorul de ocazie și folosindu-se de echipamentul specific, au reușit să-i aducă pe cei doi la suprafață în siguranță.
Femeia a fost preluată de un echipaj al serviciului Județean de Ambulanță Olt și transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Caracal. La momentul preluării era conștientă, cu o ușoară hipotermie, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt.