UPDATE: Cel puțin 65 de persoane și-au pierdut viața, câteva zeci au fost rănite, iar numeroase locuințe improvizate au fost distruse în urma alunecării unui munte de gunoi produsă sâmbătă seara la cea mai mare groapă de depozitare a deșeurilor din Etiopia, aflată la periferia capitalei Addis Abeba, informează Reuters.
Alunecarea de teren a distrus 49 de locuințe și a cauzat rănirea a 28 de persoane, a anunțat Amare Mekonen, purtător de cuvânt al municipalității. Potrivit locuitorilor din zonă, zeci de alte persoane sunt în continuare date dispărute, iar la fața locului, rudele și salvatorii căută în mormanul de gunoi fetid strigând numele celor îngropați de vii când muntele de deșeuri și reziduuri care s-a prăbușit peste casele improvizate.
Sute de persoane trăiesc în zona gropii de gunoi Reppi supranumită Koshe — care înseamnă „murdărie” în argou — principala lor sursă de hrană și de obiecte reciclabile pe care le valorifică pentru a-și asigura subzistența.
Luni, salvatorii și buldozerele căutau supraviețuitori în mormanele de gunoaie, iar sute de persoane au împânzit locul plângând și rugându-se, precizează sursa citată.
Tragedia în Etiopia. „Bilanțul se ridică la 46 de morți”, a declarat o purtătoare de cuvânt a municipalității Addis Abeba, Dagmawit Moges, reamintind că precedentul bilanț al tragediei petrecute sâmbătă seară a fost de 30 de morți. Ea a precizat că majoritatea victimelor erau persoane fără adăpost care săpau în muntele de resturi de la groapa de gunoi menajer Koshe în căutarea unor obiecte putând avea valoare.
„Ne așteptăm ca numărul victimelor să crească”, a adăugat ea, explicând că alunecarea a lovit o zonă „relativ mare”.
Potrivit unui corespondent al agenției France Presse aflat la fața locului, principalul munte de gunoi de la Koshe este în prezent „desfigurat”, adăugând că o porțiune întinsă a acestuia s-a desprins pe neașteptate și s-a prăbușit.
Koshe, care înseamnă „murdărie” în argou, este de peste 40 de ani principalul loc de descărcare a gunoaielor din Addis Abeba, capitală cu patru milioane de locuitori și o creștere demografică galopantă.