Coaliţia de guverenare şi UDMR vor salarii mărite pentru primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene

Grupurile parlamentare ale PSD, ALDE şi UDMR au formulat, marţi, o propunere de majorare a indemnizaţiei cu 30% pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai CJ, cu scopul de a reduce situaţiile în care un funcţionar ar avea venituri salariale mai mari decât aceştia.
Romania TV
14 mart. 2017, 12:31
Coaliţia de guverenare şi UDMR vor salarii mărite pentru primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene

Preşedintele Comisiei de Muncă a Camerei, Adrian Solomon, a declarat, marţi, că amendamentul depus de PSD, ALDE şi UDMR privind majorarea cu 30% a indemnizaţiei demnitarilor din administraţia locală a fost transmis Guvernului, pentru a calcula impactul bugetar.

„Este anormal ca în administraţia publică locală unii funcţionari să aibă de două ori mai mult decât viceprimarul, primarul sau chiar preşedintele de CJ în condiţiile în care responsabilitatea – şi administrativă şi politică şi judiciară – se răsfrânge asupra aleşilor şi nu asupra funcţionarilor. Prin urmare, după aplicarea Ordonanţei 2 prin care se măreau salariile în administraţie cu 20% s-a văzut, în urma aplicării, această problemă”, a precizat Solomon.

El a arătat că liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat încă de la şedinţa Asociaţiei comunelor se va îndrepta această situaţie.

„Astfel, încă de săptămâna trecută s-au avansat discuţiile şi, împreună cu grupul ALDE şi UDMR am depus amendamentul şi astăzi am trimis către Guvern pentru impactul bugetar. Nu ştiu care este impactul bugetar, am trimis să-l calculeze”, a spus Solomon.

Întrebat de ce s-a avansat această majorare cu 30%, Solomon a răspuns: „Pentru că e mai mult de 20%. Se întâmplă ca acuma şi cu acest 30% secretarul tot să aibă mai mult ca primarul”.

Întrebat, totodată, de ce nu se aşteaptă Legea salarizării unice, unde ar putea fi reglementată şi această problemă, Solomon a precizat: „Pentru că acum s-au întâmplat aceste măriri în administraţie şi acum s-au produs aceste discrepanţe. Nu poate şeful instituţiei să aibă mai mult decât subordonaţii, cu toate că se va întâmpla şi după”.

„Va veni o aşezare corectă a grilei a celor din administraţia publică locală şi centrală. În legea unitară se vorbeşte despre un salariu de carieră de la 1 la 15 de la cel mai mic la cel mai mare şi 3 poziţii de indemnizaţii de demnitate publică care au în frunte pe şeful statului şi pe cel mai mic primar de comună din România”, a adăugat Solomon.

„Grupurile parlamentare ale PSD, ALDE şi UDMR au făcut propuneri în Comisia pentru muncă şi protecţie socială astfel încât să beneficieze de majorarea indemnizaţiei cu 30% aleşii locali, primari, viceprimari, preşedinţi, precum şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene”, se arată într-un comunicat de presă remis marţi MEDIAFAX şi semnat de liderul grupului parlamentar al PSD din Cameră, Marcel Ciolacu.

Astfel, printr-un amendament depus la Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, se prevede majorarea salariilor/indemnizaţiilor şi pentru personalul care ocupă funcţii de demnitate publică la nivelul autorităţilor publice locale.

Textul iniţial al Ordonanţei excludea de la majorări aleşii locali.

 “Prin derogare de la prevederile art.1 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, începând cu data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de care beneficiază personalul care ocupă funcţii de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţilor publice locale, respectiv primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene, se majorează cu 30% faţă de nivelul aflat în plată”, se arată în amendamentul depus.

Potrivit comunicatului citat, amendamentul va reduce situaţiile în care unii funcţionari vor avea venituri salariale superioare primarului, viceprimarului, preşedinţilor, precum şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, deşi „responsabilitatea acestora este net superioară”.

DailyBusiness
Ratele românilor, în pericol să crească iar? Anunțul BNR
Spynews
Lambada a născut! Prima dragoste a lui Tzancă Uraganu l-a făcut tată din nou
Bzi.ro
Ce salarii au chefii de la MasterChef 2024. Cine primește cei mai mulți bani
Fanatik.ro
Planta pe care e bine să o plantezi la final de septembrie. Vei avea flori colorate întreaga vară, dar și o grădină mai frumoasă
Capital.ro
Noua super funcție a lui Klaus Iohannis. Postul pe care îl poate ocupa din 2025
Playtech.ro
Ioana Năstase, apariție spectaculoasă la 50 de ani. Are o siluetă de vis, zici că e o adolescentă
DailyBusiness
Ploile mătură România! Anunț major al meteorologilor
Adevarul
Fost consilier prezidențial la Kremlin: ”Când Putin va pleca, întregul sistem politic va fi distrus și se va ajunge la o situație de haos”
Spynews
Poliția Română cere ajutorul cetățenilor pentru găsirea incendiatorului din Parlament. Cum arată bărbatul / FOTO
Spynews
Ce relație are Mira cu soacra ei. Cântăreața a rămas surprinsă când a văzut cum a așteptat-o mama lui Levi Elekes | VIDEO
Evz.ro
De ce a dat-o Pepe în judecată pe Raluca Pastramă
Ego.ro
Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO
Prosport.ro
FOTO. Bernadette Szocs, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate
wowbiz.ro
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Cancan.ro
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
kanald.ro
Cod galben de ploi torențiale și vijelii până joi, 19 septembrie. Sunt vizate 9 județe
Capital.ro
Stare de alertă în capitala Ungariei! Dunărea a ieșit din matcă la Budapesta
StirileBZI
Se dau 500 de lei în plus la al 13-lea salariu! Banii intră în cont în decembrie 2024, de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă voleibalistă din lume, în costum de baie
stirilekanald.ro
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
substantial.ro
Explozie majoră la un depozit de rachete în regiunea Tver, Rusia
MediaFlux
DISPARE ORA de IARNĂ! S-A VOTAT în UE!
Shtiu.ro
De unde vine expresia 'a da milităria jos din pod'! Nu te-ai fi gândit!