În timpul orelor de curs, un profesor de la Colegiul Naţional „Tudor Arghezi” a fost săltat de poliţişti cu acuzaţia de sex cu o elevă de clasa a VI-a. La momentul săvârşirii faptelor, Cosmin Oproiu, de 34 de ani, profesor de economie şi educaţie antreprenorială, lucra la Liceul de Muzică din municipiul Târgu Jiu, localitate în care acesta locuieşte.
Totul ar fi început în urmă cu mai bine de doi ani, când fata, care avea atunci 12 ani, a fost sedusă de dascăl pe o reţea socială. Acesta a văzut-o în fotografiile surorii ei, care îi era elevă, şi a contactat-o pe internet. Fetei i-a picat cu tronc bărbatul cu 20 de ani mai mare decât ea. Profesorul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu eleva chiar în scările unor blocuri, iar fapta sa oribilă a ieşit la iveală după ce individul a fost filmat de o cameră de supraveghere montată într-una dintre scări. Înregistrarea a ajuns în posesia preşedintelui de la asociaţia de locatari, care este poliţist şi a anunţat familia minorei. Astfel, împotriva profesorului a fost depusă o plângere penală.
Potrivit click.ro, faţă de profesor s-a făcut propunere de arestare preventivă, dar instanţa de judecată a decis să fie arestat la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.
„În legătură cu acest profesor, noi facem în continuare cercetări, pentru infracţiunea de act sexual cu o minoră, în formă agravantă. Faptele sunt săvârşite în urmă cu un an, deci noi am reţinut formă continuată la infracţiunea de act sexual cu o minoră. A început de la vârsta de 12 ani să aibă raporturi sexuale cu minora şi a continuat timp de aproximativ un an. În continuare se efectuează cercetări. El recunoaşte, în parte, un singur act sexual”, a declarat pentru Gorjeanul Camelia Caragea, prim procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.
Cosmin Oproiu nu are voie să intre în contact cu mai multe martore minore şi nici cu victima. Inspectoratul şcolar i-a suspendat bărbatului contractul de muncă până la finalizarea anchetei.
Vezi si: CAZ ULUITOR. O fată de 13 ani, abuzată sexual de părinţii unei colege de şcoală