Adriean Videanu a fost desemnat şi preşedinte al Comisiei de strategii a partidului. Anunţul a fost făcut de prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda, după prima şedinţă formală a noii conduceri a partidului.
Elena Udrea a anunţat în 12 iunie că demisionează din funcţia de preşedintele al organizaţiei PDL Bucureşti, urmare a rezultatelor slabe obţinute la alegerile locale. PDL a pierdut două sectoare, 3 şi 6, iar candidatul la Primăria Generală, Silviu Prigoană, a fost învins de Sorin Oprescu la o diferenţă foarte mare de voturi.
Elena Udrea spune că a decis, încă din 10 iunie, să demisioneze de la conducerea PDL Bucureşti, ca urmare a scorului obţinut de partid la alegerile locale.
„Ca om politic responsabil şi cu onoare, am decis încă de duminică seară să demisionez din funcţia de preşedinte al PDL Bucureşti, demisia fiind efectivă după validarea aleşilor locali de la nivelul Capitalei, în conformitate cu prevederile legale”, a declarat Udrea, pentru Mediafax.
Ea a apreciat că „rezultatele alegerilor locale la nivel naţional sunt departe de a fi mulţumitoare”, deşi PDL a câştigat un număr de primării aproape egal cu cel din 2008, iar scorul politic tinde către cel pe care partidul şi l-a propus. Udrea a menţionat că democrat-liberalii sunt conştienţi de „votul negativ, sancţionator” dat de electorat.
„Înţelegem perfect semnificaţia acestuia şi ne asumăm faptul că PDL, ca principal partid în coaliţie, a plătit costurile unei guvernări de austeritate”, a afirmat Udrea.
În opinia sa, „este momentul unei analize serioase şi a unei introspecţii personale la nivelul liderilor partidului”.