Potrivit unor surse liberale, Mario Ovidiu Oprea a fost desemnat pentru a candida la Primăria Craiova prin vot secret, el obținând cel mai mare număr de voturi (46) în competiția pentru această candidatură în care au mai fost înscriși deputatul Ionuț Stroe (2 voturi), Lucian Săuleanu, decanul Baroului Dolj (2 voturi), consilierul local Marian Vasile (4 voturi) și Eugen Călinoiu (2 voturi).
Candidatul PNL la Primăria Craiova a fost desemnat, potrivit statutului partidului, să conducă și organizația PNL Craiova.
Funcția de primar al Craiovei a rămas vacantă după demisia Liei Olguța Vasilescu din funcție, care era incompatibilă cu mandatul de deputat obținut în urma alegerilor din 11 decembrie. Viceprimarul Craiovei Mihai Genoiu (PMP) îndeplinește în prezent atribuțiile de primar al municipiului, în urma unei decizii a Consiliul Local al Municipiului Craiova, până la organizarea de noi alegeri a căror dată nu a fost stabilită, arată Agerpres.