Percheziţii în Timiş şi Suceava, la persoane care ofereau bani cu camătă. Un nume mare implicat în dosar

Mai multe percheziţii au loc, vineri dimineaţă, în judeţele Timiş şi Suceava, la persoane suspectate că au oferit bani cu camătă, în contractele încheiate fiind menţionată obligaţia celor care primeau împrumuturile de a oferi "garanţii imobiliare solide". În majoritatea cazurilor, victimele care au cerut bani împrumut au fost deposedate de bunuri, unele dintre acestea fiind nevoite să locuiască în propriile case şi să plătească chirie de 200-300 de euro pe lună cămătarilor. Prejudiciul în acest caz este estimat la 3,5 milioane de euro.
Iulian Tudor
17 mart. 2017, 06:30
Percheziţii în Timiş şi Suceava, la persoane care ofereau bani cu camătă. Un nume mare implicat în dosar

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara fac, vineri dimineaţă, 16 percheziţii într-un dosar în care se fac cercetări faţă de 17 persoane suspectate de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Un fost MARE FOTBALIST român, implicat în dosar

În perioada 2010-2017, a fost constituit un grup infracţional organizat „de mari dimensiuni”, care a acţionat în municipiile Timişoara şi Suceava şi care acorda împrumuturi de bani, „prin contracte perfectate ad validitatem, în conţinutul cărora erau disimulate şi dobânzile aferente sumelor împrumutate”, arată anchetatorii.

„Contractele de împrumut erau perfectate cu obligaţia persoanelor împrumutate de a oferi garanţii imobiliare solide. În cazul în care persoanele împrumutate nu rambursau la termen debitul contractat se demara procedura executării silite, în regim de urgenţă.
Sumele de bani împrumutate şi dobânda percepută erau preluate, atât cash cât şi prin virament bancar, direct de către cămătari sau prin intermediul persoanelor din anturajul acestora”, precizează DIICOT.

Potrivit sursei citate, liderii grupării infracţionale foloseau diferiţi membri ai familiei şi alţi apropiaţi ca interpuşi la încheierea contractelor de împrumut sau îi împuterniceau ulterior pe aceştia să iniţieze procedura executării silite împotriva victimelor.

„În niciunul dintre cazuri, cămătarii nu acceptau niciun fel de compromis în rezolvarea situaţiei, în sensul că nu permiteau victimelor să îşi valorifice singure imobilele la preţul real al pieţei, pentru a-şi putea achita debitele, refuzând categoric să ridice ipotecile instituite pe numele acestora. Scopul clar conturat al grupării era de la bun început deposedarea victimelor de bunurile imobile cu care aceştia garantau împrumuturile contractate, prin instituirea de dobânzi mari, la termene de scadenţă foarte scurte, lucru care făcea ca victimele să fie în imposibilitatea de a plăti dobânzile percepute de cămătari!, mai arată DIICOT.

În aceste condiţii, în marea majoritate a cazurilor, persoanele care au primit bani împrumut cu camătă şi au garantat cu proprietăţile pe care le deţineau au ajuns să fie deposedate de bunuri.

Procurorii mai arată că unii debitori erau nevoiţi să locuiască în propriile lor case cu chirie, plătind membrilor grupării, lunar, sume cuprinse între 200 şi 300 de euro.

„În multe cazuri victimele ajungeau să achite sume de peste 15.000 de euro cămătarilor, doar cu titlu de chirie, membrii grupării rotunjindu-şi astfel veniturile şi din prestarea de astfel de activităţi oneroase, nedeclarate la autorităţile fiscale pentru plata impozitului aferent”, menţionează DIICOT.

Cu sumele de banii obţinute din cămătărie de către membrii grupării erau cumpărate bunuri mobile şi imobile, înregistrate pe numele acestora sau pe numele altor persoane din anturajul lor sau din familie.

În acest caz există aproximativ 30 de victime, iar prejudiciul este estimat la 3,5 milioane de euro.

Citeşte şi Percheziţii în judeţul Timiş la suspecţi de pornografie infantilă

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Monica Bîrlădeanu a făcut senzație la Gala Premiilor GOPO 2025! Actrița a strălucit la 46 de ani
Fanatik.ro
Gigantul din Grecia care va face o investiție majoră în România. Se va deschide o nouă fabrică
Capital.ro
România a pierdut o mare actriță. A fost o adevărată stea. Românii nu o pot uita
Playtech.ro
Frânezi înainte de radar? Sistemul care nu mai poate fi păcălit de şoferii care depăşesc viteza legală
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Ce lider PSD se opune ca Lia Olguța Vasilescu să devină premier - SURSE
wowbiz.ro
Anunț de ultimă oră despre fiul Ozanei Barabancea, internat la ATI după ce a făcut infarct la 24 de ani: „Acum...” 
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
„Rusia se pregătește să atace Moldova”. Raport terifiant cu planurile lui Putin
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Carambol pe Autostrada Soarelui. Șase mașini au fost implicate într-un accident grav în zona Dragalina
Cancan.ro
Ireal câți mici a mâncat Piedone la o singură masă, într-un restaurant din Regie: Șeful ANPC a stabilit un record greu de egalat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Legenda de care România s-a despărțit. Nu se mai naște altul ca el. Românii nu-l pot uita
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
VIDEO Un nou război cumplit stă să înceapă. Premierul unei puteri nucleare a anulat vizita la Putin și a dat ordinul de atac asupra țării vecine!
Ultimă oră! Incendiu mare la spital. Pacienții sunt evacuați, a fost activat planul roșu
MediaFlux
Atenție, șoferi! Camerele inteligente din trafic sunt capabile să detecteze dacă vorbești la telefon. Amenda vine direct acasă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Ministerul Educației retrage sute de diplome ale elevilor olimpici