HOROSCOP URANIA 18-24 MARTIE: Soarele va intra în zodia Berbecului, cum sunt influenţate celelalte zodii

HOROSCOP URANIA 18-24 MARTIE: Celebrul astrolog a realizat previziunile pentru următoarea săptămână din martie. 
Alina Costache
17 mart. 2017, 06:35
HOROSCOP URANIA 18-24 MARTIE: Soarele va intra în zodia Berbecului, cum sunt influenţate celelalte zodii

Berbec

Pe 18 martie, până la ora 05:00′, influxurile Lunii pot influența somnul nativilor sau îi pot ține trezi din cauza frământărilor interioare pe care le amplifică mai ales dacă sunt motivate de o chestiune financiară. Din zorii zilei de 18 martie și până 20 martie, la ora 17:30′, posibile dorințe de a schimba ceva în planul evoluției personale fie prin acumularea de cunoștințe, fie prin provocările pe care le-ar aduce o călătorie, o strămutare în altă țară. Starea lor generală este de neliniște, de nerăbdare. Pe 20 martie, la ora 13:29, Soarele va intra în semnul zodiacal natal și le va insufla energie, determinare și voință. Berbecii vor fi mai puternici, mai „în formă”, mai pregătiți să înfrunte situațiile neplăcute și să le rezolve prin gesturi categorice și radicale. Între după-amiaza zilei de 20 martie și 23 martie, până la ora 04:29′, frecvente aspecte restrictive care vizează autoritatea profesională, imaginea publică, notorietatea, simpatia sau încrederea celor din jur. Moment anevoios, mai ales în plan psihologic. Comportamentul nativilor se va caracteriza prin îndârjire, rezistență și/sau încăpățânare. Între zorii zilei de 23 martie și 24 martie, mici surprize de la cunoscuți și prieteni. Nota generală a săptămânii va fi dată de cele patru planete care vor tranzita zodia Berbecului și care vor imprima o dinamică specială, atât în aspectele minore cât și în cele majore ale existenței nativilor. Pe 24 martie, opoziția Mercur/Jupiter, la grad perfect, va reprezenta un factor de risc pentru dialoguri, negocieri, discuții de principiu în vederea semnării unui act (acord, înțelegere, minută, contract sau convenție legală/legalizată) precum și lezarea Soarelui de un aspect prost de moment, sunt motive astrale întemeiate pentru ca Berbecii să evite luarea unor decizii și să amâne întâlnirile cu acest scop. Context delicat pentru cei care depun mărturii sau fac declarații într-o procedură juridică.

Horoscop Minerva 19 – 25 martie 2017: Săptămână cu multe cumpene. Zodiile care au noroc şi cele aflate în suferinţă 

Taur

Pe 18 martie, până la ora 05:00′, posibile situații conflictuale în cuplu sau între partenerii de afaceri. Stare interioară încărcată de nemulțumire care-i face pe Tauri „să fiarbă” de revoltă. Momente dificile când nativii pot „turna gaz peste foc”. Între zorii zilei de 18 martie și 20 martie, până la ora 17:30′, tendința de a da un curs normal, legal sau corect relațiilor financiare, bănești sau materiale cu alte persoane. Din 20 martie, ora prânzului, Soarele va intra în zodia Berbecului și se va alătura celorlalte trei planete aflate deja acolo în tranzit, încărcând casa a XII-a a cerului lor astral cu enervare și intoleranță. Nerăbdarea, stresul și agitația îi vor face să acționeze impulsiv, disproporționat sau chiar în detrimentul lor. Între după-amiaza zilei de 20 martie și 23 martie, până la ora 04:29′, tendința astrală de temperare a reacțiilor și trăirilor interioare va fi contracarată de provocarea planetei Marte, care care se află în tranzit prin Taur; ea va accentua ambiția și ostilitatea față de orice sfat, model sau sugestie venită din afară. Subiectivismul și individualismul vor fi la cote mari. Între zorii zilei de 23 martie și 24 martie, trăiri, emoții și percepții provocate de ecoul unor afirmații făcute la adresa lor sau al unor critici îndreptate explicit împotriva lor. Moment al tensiunilor între ei și persoanele cu care se intersectează în procesul muncii, al colaborării sau al unor activități publice. O provocare de moment le va pune răbdarea la încercare. Nota generală a săptămânii va fi dată de axa celor două case ale sănătății unde se identifică o mare suprasolicitare a funcțiilor cerebrale și renale dar și o modificare a proceselor psihice care pot căpăta, în funcție de vârstă și tablou clinic, aspectul unei depresii sau al unei crize interioare, imprimând comportamentului lor trăsăturile unui război cu toată lumea.

Gemeni

Pe 18 martie, până la ora 05:00′, pe perioada nopții, pentru România, se poate vorbi de un somn agitat sau de stări organice proaste provenind de la disfuncții organice curente. Între zorii zilei de 18 martie și 20 martie, până la ora 17:30′, posibile întâlniri cu scop de afaceri, în care se vor purta discuții de principiu, de familiarizare, de punere în temă. Unele vor avea darul să le facă plăcere nativilor sau chiar să-i încânte, în absența unor conformații mai profunde, motiv pentru care, vor fi tentați să se implice în activitățile sau afacerile propuse. Nota generală va fi până la urmă de iluzii frumoase. Pe 20 martie, la ora prânzului, Soarele va intra în casa prietenilor și, de acolo, alături de celelalte trei planete aflate în tranzit, va dinamiza relațiile cu o serie de cunoscuți mai vechi sau mai noi și va lega, nu întotdeauna armonic, acest sector de cel al asocierilor, motiv pentru care, ziua de 24 martie poate fi una nefericită sau plină de capcanele unei inițiative care încalcă normele morale sau legale; prietenii vor depăși măsura. Dacă Gemenii nu vor sesiza acest aspect, atunci ei ar trebui să țină cont de avertismentul nostru care intuiește capcane și pericole viitoare, generate de parteneriatele grăbite, fără o analiză și o verificare temeinică. Între după-amiaza zilei de 20 martie și 23 martie, până la ora 04:29′, preocupări materiale, pe fondul unor lipsuri. Între zorii zilei de 23 martie și 24 martie, momente de inspirație, de revelație și de intuiție. Gemenii se pot manifesta în mod original, interesant și surprinzător în planul creației și al interpretării artistice, unde vor alege calea noutății, a ruperii barierelor tradiționale sau, în planul exprimării literare, gazetărești și mediatice (TV, radio, on line), cu care vor uimi sau, măcar, vor atrage atenția, prin curajul și îndrăzneala cu care se vor exprima, „spunând lucrurilor pe nume”.

Rac

Pe 18 martie, până la ora 05:00′, „gânduri de noapte”, uneori incomode, în care nativul rememorează împrejurări asupra cărora simte nevoia să revină cu gândul pentru a le înțelege mai bine sensul și valoarea. Între zorii zilei de 18 martie și 20 martie, până la ora 17:30′, posibile chestiuni administrative sau de ordin legal (acte, aprobări, apostile) în legătură cu un loc de muncă (concurs, depunere de dosar, înscriere, etc.). Stare de disconfort provocată de modificările care se petrec la locul de muncă și le îngrădesc libertatea de mișcare sau care intră în contradicție cu impresiile, convingerile și conștiința lor. Pe 20 martie, Soarele va intra în casa ridicării în rang prin meserie, funcție sau putere și, de acolo, timp de o lună, va dinamiza acest sector important de viață. Alături de Soare, vor fi alte trei planete în tranzit prin zodia Berbecului care îi vor propulsa pe nativi, îi vor „scoate în față”, îi vor pune în lumina reflectoarelor. Unora, această ipostază, le va conveni pentru că vor avea impresia că astfel au vizibilitate sau că e o cale de afirmare. Alteori însă, acest prim-plan în care se așează, se poate asocia cu puternice conflicte personale ori cu grupuri de interese, dacă au funcții de răspundere, cu miză mare, adică, „putere”. Între după-amiaza zilei de 20 martie și 23 martie, până la ora 04:29′, se configurează o perioadă dificilă pentru toate tipurile de relații personale sau oficiale. Unele aspecte de viață de familie sau conjugală pot contribui la sporirea riscului, a grijilor sau a dificultăților în cadrul negocierilor ori a rezolvării unei situații cu impact major asupra biografiei personale despre care a fost vorba în trecut ori care s-au declanșat în noiembrie/decembrie 2016. Între zorii zilei de 23 martie și 24 martie, informații care surprind și uimesc cu impact diferit, în funcție de logica personală: unele îi vor bucură, altele îi vor îngrijora.

Leu

Pe 18 martie, până la ora 05:00′, momente de stres, de conflict din care nativii nu se pot detașa pentru că e vorba de un conflict sau de un raport dificil de împăcat între interesul familial și cel public, social, profesional. Între zorii zilei de 18 martie și 20 martie, până la ora 17:30′, proiecte legate de o plăcere, un divertisment care suferă mici modificări sau piedici. Pe 20 martie, Soarele va intra în casa evoluției profesionale prin spor de cunoaștere sau, într-un alt plan existențial, în casa călătoriilor dincolo de granițele țării, pe care le va susține în chip armonios. Între după-amiaza zilei de 20 martie și 23 martie, până la ora 04:29′, etapă greoaie la locul de muncă, aglomerare de sarcini, apropierea unui termen-limită care-i obligă pe Lei să ostenească la serviciu până târziu, stres și mici disfuncții pe care trebuie să le ocolească ori să le depășească. În planul sănătății de fiecare zi, posibile crize reumatismale de scurtă durată sau, indiferent de vârstă, dureri osoase și musculare, meteo-sensibilitate, slăbiciune, rigiditate, limitare a mișcărilor firești în cazul celor care au suferit accidente și operații la nivelul aparatului loco-motor. Între zorii zilei de 23 martie și 24 martie, dialoguri ciudate, informații care îi pun pe gânduri. 24 martie se arată a fi o zi specială prin combinația dură dintre planetele care traversează casa comunicării, casa muncii, a sănătății și cea a străinătății. Undeva, pe una sau pe alta dintre aceste trei direcții de viață, se va produce un conflict de viziune, de interese, de mod de a acționa sau de a înțelege lucrurile. Unii se pot confrunta cu dificultăți majore în luarea unei decizii sau în exprimarea publică a unui punct de vedere pe fondul educației primite, a informațiilor deținute, a conștiinței care operează asupra lor într-o direcție contrară interesului colectiv, public sau conjunctural.

Pentru celelalte zodii, citiţi libertatea.ro

Spynews
Reacția explozivă a Biancăi Drăgușanu, după ce Gabi Bădălău a spus că familia lui nu a fost de acord cu relația lor. De ce s-ar fi temut afaceristul
Bzi.ro
Imagini de toată jena! Priviți cum doi agenți încearcă să imobilizeze un jurist pe aeroportul din Iași. Unul dintre polițiști s-a trezit la rodeo: s-a urcat călare pe bărbat în timp ce-l lipea cu fața de asfalt
Fanatik.ro
Animalul rar care a fost observat în România. Iernează tocmai în Madagascar și șansele să-l vezi măcar o dată în viață sunt extrem de mici
Capital.ro
Se dă interdicție completă în România. Va fi ilegal în spațiul public. Dispare din orice oraș și sat
Playtech.ro
ȘOC! Familia Ciolacu, nași de cununie pentru Anda Adam. Rochia nașei a atras TOATE privirile
DailyBusiness
Statul face concurență băncilor! Ce randament au în 2024 titlurile de stat
Adevarul
EXCLUSIV. Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale: „Nu mai pot fi spectator și să văd cum se duce țara-n cap“
Spynews
Bianca Drăgușanu povestește cum ar fi fost înșelată de Gabi Bădălău! Ar fi vrut să cucerească o cunoștință de-a ei: ”A încercat să o cumpere cu o pereche de adidași și 2.000 euro” / VIDEO
Spynews
Victor Vrînceanu nu ar fi lăsat să se implice în creșterea fiicei sale, Victoria-Venice. Andreea Antonescu i-a deschis două procese fostului iubit: „Face fără acordul meu” / VIDEO
Evz.ro
Cu cine a plecat Gabi Bădălău în vacanță. Imaginile anului. Foto
Impact.ro
ȘOC! Alexandra Stan, DEZBRĂCATĂ pe net! Chiloții minusculi au lăsat la vedere TOT. Ce posterior apetisant are
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de la EURO!
wowbiz.ro
Andreea Bălan, veste de ultim moment despre relația cu Victor Cornea, când toți credeau că se căsătoresc
Cancan.ro
Dezvăluiri de impact în cazul celor trei tineri români care au murit în Italia. Ce a scos la iveală telefonul Patriziei Cormos, tânăra de 20 de ani prinsă de viitură
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
EXCLUSIV: Imagini cu Alexandra în rochie de mireasă. Părinții au decis să o înmormânteze în rochie albă pe fata care a fost ucisă cu sălbăticie de propriul iubit
Capital.ro
Este lege pentru românii care stau la casă. Vecinul devine proprietar chiar la tine în curte
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
stirilekanald.ro
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
substantial.ro
Germania se califică în sferturile Euro 2024 după victoria împotriva Danemarcei
MediaFlux
BLOCAJ privind RECALCULAREA PENSIILOR! LOVITURĂ pentru ROMÂNI
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?