La finalul ceremoniei de la Cotroceni, preşedintele Băsescu i-a salutat pe preşedinţii Camerelor Parlamentului, Vasile Blaga şi Roberta Anastase, apoi s-a oprit lângă premierul Victor Ponta.
Băsescu a primit un dosar roşu de la şefa de protocol de la Cotroceni. Preşedintele a fluturat dosarul de câteva ori, iar apoi i l-a înmânat premierului.
Băsescu şi Ponta au avut apoi şi un schimb de replici de aproximativ 30 de secunde, care a părut destul de tensionat.
CITEŞTE ŞI Ponta, către Băsescu: Să DEMISIONĂM amândoi şi să mergem la ANTICIPATE
Ponta: Propunerea privind demisia mea şi a lui Traian Băsescu a fost foarte serioasă
Dosarul conține scrisoarea pe care șeful statului a trimis-o în luna aprilie liderilor partidelor componente ale USL și în care șeful statului le solicita să aibă în vedere la Congresele ce urmau intenția sa de a renunța la doi ani de mandat, în schimbul respectării rezultatelor referendumului din 2009.
Băsescu garanta că îşi dă demisia dacă se va revizui Constituţia, în sensul reducerii numărului de parlamentari şi a trecerii la Parlament unicameral şi, implicit, a reducerii mandatului preşedintelui la 4 ani.
„În cazul în care veți accepta revizuirea Constituției așa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009, dar și propunerea mea de reducere a mandatului președintelui la 4 ani, vă garantez că în timp util voi demisiona din funcția de președinte al României, astfel încât alegerile legislative din noiembrie 2012 să se desfășoare simultan cu alegerile prezidențiale”, le scria șeful statului liderilor USL.
Victor Ponta a rupt, la vremea respectivă, scrisoarea de la Băsescu în fața delegaților la Congresul Extraordinar al PSD.
Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seara, că propune ca atât el, cât şi preşedintele Traian Băsescu să demisioneze pentru a declanşa alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate, spunând că speră că şeful statului va fi de acord cu această variantă.