Grindeanu îndeamnă primarii să acceseze fonduri europene sau fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală

Premierul Sorin Grindeanu şi vicepremierul Sevil Shhaideh au avut, la Timişoara, o întâlnire cu primarii din judeţul Timiş pe care i-au îndemnat să acceseze mai întâi fonduri europene pentru proiectele lor, iar în cazul în care nu vor reuşi să obţină fondurile necesare să acceseze prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
Romania TV
18 mart. 2017, 14:05
Grindeanu îndeamnă primarii să acceseze fonduri europene sau fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la sediul Consiliului Judeţean Timiş, că este nostalgic în ceea ce priveşte vizita la Timişoara şi că a avut o discuţie cu primarii din judeţ privind Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

”Suntem la finalul unei vizite care ne-a provocat o oarecare nostalgie pentru că m-am întors în locul unde chiar m-am luptat cot la cot cu o parte din oamenii cu care m-am întâlnit astăzi pentru obţinerea de fonduri de la bugetul naţional. Autorităţile locale din Timiş, pe ceea ce înseamnă PNDL1 au avut alocate peste 800 de milioane de lei. Până în acest moment, au fost decontate jumătate sau au fost realizate lucrările pe jumătate. Domnul preşedinte (Călin Dobra, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş- n.r.) m-a asigurat că în perioada următoare începe să se lucreze şi la celelalte proiecte”, a declarat Grindeanu.

Premierul a mai spus că, pentru a deveni eligibile pentru PNDL, proiectele nu pot avea finanţare europeană.

”Pentru PNDL, faza a doua, s-au depus multe proiecte de catre autorităţile locale din Timiş, criteriile au fost explicate de doamna vicepremier. Pentru a deveni eligibile, aceste proiecte trebuie să nu aibă finanţare din fonduri UE, adică să nu existe suprapuneri. I-am îndemnat să depună pe fonduri UE şi dacă nu obţin banii, să meargă pe aceasta variantă, pe PNDL2. Urmează ca aceste proiecte să fie jurizate şi o să vedem care este finalul în ce priveşte judeţul Timiş”, a mai spus Grindeanu.

Sorin Grindeanu a adăugat că Guvernul şi-a propus ca până la sfârşitul anului să atragă 5,2 miliarde de euro, bani de la Uniunea Europeană.

”Ne-am propus planuri ambiţioase de atragere a fondurilor UE, de 5,2 miliarde de euro, până la sfârşitul acestui an. Discuţia cu doamna Corina Creţu a fost tocmai de deblocare. În aprilie, se vor lansa ghiduri de finanţare. Asta înseamnă multă muncă. De aceea, împreună cu Sevil Shhaideh am decis ca din zece în zece zile să avem şedinţă legată de progresul privind fondurile europene ca să atragem ce ne-am propus, şi anume 5,2 miliarde de euro”, a mai subliniat premierul.

Sorin Grindeanu a mai spus că ceea ce Guvernul şi-a propus îîn ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene este realizabil.

 

viewscnt

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Playtech.ro
Cele mai frumoase sate din România pe care să nu le ratezi în această primăvară. Te întorci în timp şi uiţi de aglomeraţie
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Rețeta prăjiturii cu bulion și gem, o surpriză dulce
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Preț carburanți luni, 7 aprilie 2025: Ce se întâmplă cu prețul la benzină și motorină la început de săptămână
Cancan.ro
Celebra brunetă din România a comis-o grav, în public! Și-a ridicat rochia, a arătat tot și apoi...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Care sunt avantajele si dezavantajele pentru pensionarea anticipată. Seniorii care vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța