Mihai Trăistariu DĂ CĂRŢILE PE FAŢĂ: Artistul recunoaşte că cearta dintre el şi fratele său a fost regizată

Mihai Trăistariu a avut curajul să dezvăluie faptul că cearta dintre el şi fratele lui, Vasile, pe care o ţară întreagă a văzut-o la televizor, a fost regizată. Cei doi s-au înţeles întotdeauna foarte bine, dar în acest mod, fratele său a ajuns un pictor cunoscut
Romania TV
19 mart. 2017, 13:41
Mihai Trăistariu DĂ CĂRŢILE PE FAŢĂ: Artistul recunoaşte că cearta dintre el şi fratele său a fost regizată

De fapt şi de drept, iată că trebuie s-o spun public. N-am fost certaţi niciodată! Se întâmplă în showbiz lucruri pe care ulterior le regreţi! În cadrul unei emisiuni, am fost efectiv prinşi amândoi, şi eu şi el, într-o vâltoare mediatică de neînţeles. A reieşit că nu ne înţelegem, că suntem certaţi! N-a fost niciodată aşa! Ne-am înţeles mereu perfect. Vasile, fratele meu pictor, e atât de credincios încât nu s-a certat cu nimeni niciodată! Nici nu-şi doreşte asta şi nici nu e capabil să se certe cu cineva. E prea bun şi blând să facă asta, iar eu semăn leit cu el. Totul a fost „de presă”. Eu am realizat că asta îl ajută pe el să se lanseze mai uşor şi aşa s-a şi întâmplat! Toată România îl cunoaşte acum şi comandă tablouri de la … pictorul Vasile Trăistariu. A fost un compromis pe care nu l-aş mai face niciodată. Am ales să mă prefac că mă cert cu el pe TV ca să pot să-i construiesc un nume şi am reuşit!, a declarat artistul pentru cancan.ro.

Întrebat ce ar face dacă ar câştiga acum un milion de de euro, Treistariua spus că i-au trecut prin mâini aceşti bani, dar i-a cheltuit:

 „I-am câştigat în 18 ani de carieră. I-am şi depăşit cu brio. I-am cheltuit la fel cum i-am avut! Mi-am luat un teren de 1.000 de metri pătraţi la malul mării, trei maşini decapotabile, două apartamente, mi-am făcut o şcoală de muzică şi un studio de înregistrări, am avut şi un supermarket pe care l-am închis ulterior, am avut şi o firmă de taxi pe care am închis-o, iar restul s-au dus pe cheltuielile auxiliare: melodii, costume de scenă, videoclipuri, drumuri, hoteluri, mâncare, haine, mofturi, pofte. De-aş avea din nou 1 milion de euro aş investi banii în 5 afaceri diferite şi aş continua să fac ce fac acum. Aş cânta, aş alerga peste tot şi aş construi o grădină zoologică altfel. Uriaşă şi cu animale libere. Aş salva acolo doar animalele bolnave, chinuite, abandonate, neajutorate, fără picioare. Un paradis al animalelor. E un proiect care se va concretiza într-o zi!, ne-a declarat, în exclusivitate, Mihai Trăistariu.

Artistul a mărturisit că este un om credincios şi că cel mai greu moment din viaţa lui a fost atunci când părinţii lui au murit:

„Cred ca orice om. La modul obişnuit. Am icoane pe pereţi. Merg la Înviere. Îmi fac cruce. Spun uneori Tatăl nostru, însă nu sunt prea bisericos de fel. Nu ies din casă fără să fac cruce”.

Dacă ar putea să îşi aleagă mesajul de pe cricea lui, Mihai Trăistariu mărturiseşte că ar vrea să fie scrise următoarele cuvinte: ”Viteaz, luptător, neînfricat, ambiţios, frumos, deştept, bun, blând, sufletist, voce, artist, OM”.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”