Update: Alerta a fost ridicată în jurul orei locale 12.30 (13.30 ora României), la circa două ore după apelul anonim de ameninţare. „Verificările s-au încheiat la 12.27 (13.27 ora României)”, a declarat o sursă din poliţie, care a precizat că 200 de persoane au fost evacuate din sediul aflat pe Rue des Italiens, din Arondismentul al IX-lea din Paris.
Aproximativ o sută de persoane au fost evacuate luni, cu puțin înainte de prânz, din zona financiară a tribunalului de mare instanță din Paris ca urmare a unei alerte cu bombă, informează RTL.
Un apel anonim amenințător, în care se menționa prezența unei bombe, s-a aflat la originea acestei proceduri, potrivit RTL. Zona a fost evacuată și în jurul tribunalului a fost stabilit un perimetru de securitate.
La fața locului au fost trimiși geniști. ‘Se fac verificările obișnuite’, a precizat o sursă pentru RTL.