Boier Balli din „Suleyman Magnificul” a uitat-o pe Denisa de la Bambi

Denisa Tănase de la Bambi a fost curtată în urmă cu doi ani de fermecătorul Burak Ozcivit, pe care îl ştiţi din serialul "Suleyman Magnificul", dar şi din noua producţie care începe luni la postul turcesc Kanal D şi se numeşte "Dragoste infinită". Lucrurile nu s-au legat atunci, iar acum actorul este aproape de căsătorie cu un fotomodel din Turcia.
Iulian Tudor
21 mart. 2017, 11:32
Boier Balli din

În 2015, solista de la Bambi a povestit că în timpul concediului din Turcia a fost urmărită, la sala de sport a unui hotel de cinci stele, din Belek, de actorul Burak Ozcivit (32 de ani), cunoscut românilor drept Boierul Bali din serialul „Suleyman” (Kanal D), scrie click.ro.

Citeşte şi „Dragoste infinită”, un nou serial turcesc, va avea premiera luni la Kanal D

„M-a cerut în căsătorie, voia copii și să mă mut cu el la Istanbul. S-a speriat însă de tata, dar tot îmi dădea târcoale. Burak venise în vacanță cu câțiva prieteni. Este frumușel tipul, ce-i al lui e al lui. Mai vorbim pe internet”, a spus la vremea respectivă cântăreața.

Burak are acum o relaţie cu Fahriye Evcen (30 de ani), cu care se va căsători în iunie, semn că a uitat-o pe Denisa. De cealaltă parte, solista de la Bambi a declarat că îl va urmări pe fostul ei curtezan în noul serial de la Kanal D. „Nu prea am timp, dar mă uit la serialele turceşti. Nu am mai păstrat legătura cu Burak”.

Burak Ozcivit: Am aflat că serialele turceşti sunt foarte bine primite de publicul din România, iar „Suleyman Magnificul” a avut un impact foarte mare asupra telespectatorilor români. Mă aştept ca şi „Dragoste infinită” să îi cucerească, nu e o dramă istorică, dar te prinde prin povestea de iubire, prin scenariul foarte bine scris, răsturnarile de situaţii. Cred că fiecare dintre noi trăieşte la un moment dat în viaţa lui o mare dragoste, pe care şi-o doreşte să dureze la infinit. Ce suntem dispuşi să facem pentru această iubire depinde de fiecare dintre noi. Poate că uneori suntem descurajaţi, ne gândim că destinul nu ne validează relaţia, dar cred că niciodată nu trebuie să ne lăsăm descurajaţi de ceea ce spun cei din jur sau de întâmplări pe care le-am putea interpreta ca fiind „semne” potrivnice. Mă identific cu personajul meu în măsura în care cred în dragoste la prima vedere şi lupt pentru ceea ce îmi doresc. Sunt onest cu sentimentele mele şi ale omului pe care îl iubesc. De asemenea, muncesc cu seriozitate maximă pentru tot ceea ce am, niciodată nu mi-a căzut ceva „din cer”. Aş mai adăuga spiritul de solidaritate cu oamenii din jurul meu, empatia.

Crezi că dragostea poate fi infinită? Cui porţi tu o dragoste infinită?

Atunci când te legi de un om, când ai sentimente pentru el, cred că o faci pentru totdeauna. Ajungi să ai amintiri comune, să îi cunoşti temerile, să îţi doreşti să îi fie bine. Întotdeauna va avea un loc special în inima ta. Dragoste infinită port părinţilor, dar şi femeii din viaţa mea. De asemenea, iubire infinită port prietenilor mei, care au fost lângă mine atunci când am avut nevoie de ei. Cu siguranţă, e vorba de intensităţi diferite, de moduri de a iubi diferite.

Citeşte şi Denisa de la Bambi, dezvăluri despre motivele divorţului: „Fostul meu soţ mi-a făcut rău!”

Care sunt pentru tine calităţile femeii ideale?

Nu există un tipar anume, ce îmi place mie s-ar putea să nu aibă acelaşi efect şi asupra ta! Pe mine mă cuceresc graţia, frumuseţea care să se regăsească şi în interior, sinceritatea acelei persoane.

Care este relaţia cu fanii tăi, cum te împaci cu expunerea publică? Nu este geloasă iubita ta?

Oamenii sunt foarte atenţi, îmi scriu pe conturile de socializare, mă întreabă tot felul de lucruri pe stradă. Nu mă simt agresat, ci mă simt norocos, răsfăţat. Fără publicul nostru nu am fi nimic, el ne validează în permanenţă. Referitor la cea de-a doua întrebare… ea nu e geloasă, înţelege foarte bine această industrie, ceea ce fac, mesajele de la fane… Deşi… puţină gelozie nu strică! Cred că nu poate exista dragoste fără gelozie. Desigur, nu aş suporta o gelozie patologică, dar micile îngrijorări pot fi chiar sexy uneori.

Ai un mesaj pentru publicul din România?

Vă doresc tuturor o viaţă frumoasă, vă doresc să vă găsiţi şi păstraţi iubirea adevărată! Şi fiţi cu ochii pe serialul „Dragoste infinită”, la Kanal D!

„Dragoste infinită” începe luni de la Kanal D

Luni seara, de la ora 20.00, la Kanal D va debuta serialul „Dragoste infinită”, avându-i în rolurile principale pe actori cunoscuţi publicului din România. Burak Ozcivit e cunoscut din serialul fenomen „Suleyman Magnificul”, în rolul lui Bali Bey, iar Neslihan Atagül a interpretat-o pe Neriman din serialul „Un destin la răscruce”.

Serialul „Dragoste infinită” („Kara Sevda”) aduce în faţa telespectatorilor o poveste de dragoste a doi tineri din două lumi diferite care se îndrăgostesc iremediabil. Kemal (Burak Özçivit), student în ultimul an la inginerie minieră, e unul dintre cei trei copii ai unei familii din clasa mijlocie. Fiind o fire raţională, acesta nu crede în miracole, şi cu atât mai mult în miracolul dragostei. Însă lumea lui monotonă e întoarsă pe dos odată cu apariţia lui Nihan (Neslihan Atagül) în viaţa sa. Provenind dintr-o familie înstărită, Nihan trăieşte în zona rezidentială a cartierului.

Deşi pare imposibilă, dragostea dintre Kemal şi Nihan va depăşi diferenţele de poziţie socială. Cei doi reuşesc să rămână împreună pâna în ziua când Kemal e nevoit să plece din Istanbul pentru a lucra într-o mină. Ce nu ştie tânarul e că şi Nihan are un secret pe care trebuie să îl îngroape laolalta cu dragostea lor. Iubirea celor doi va fi pusă la grea încercare şi aceştia vor trebui să deăşească nenumăratele obstacole ce stau în calea fericirii lor.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Proiectul de o importanță uriașă care face din România o superputere în lume. Țara noastră va beneficia de cele mai tari resurse
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Imaginile virale cu căruțașii furioși din România i-au uluit pe străini. Turist american: „Sunt răi, izolați și furioși”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Scandal în televiziune. Vorbe grele între Marina Almășan și Mihaela Tatu
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Când are loc înmormântarea lui Răzvan, jandarmul împușcat accidental în cap. Familia nu își poate reveni din șoc: „Răzvaneeee...”
Cancan.ro
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! 'Binecuvântat este acel sentiment când te bagi în pat cu...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
”Plânge cerul, Răzvane!” Mama jandarmului mort, distrusă de durere, a făcut un anunț cutremurător
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Guvernul pregătește noua reformă fiscală de la 1 ianuarie 2026! Lovitură pentru români, apar taxe noi, iar altele vor fi majorate
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Insula scoțiană mai ieftină decât un apartament în Londra sau București. Un refugiu pentru iubitorii de liniște